Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Cosmin Drulea: Vom cere plenului adoptarea de hotărâri pentru a sprijini BCM

Baschetul masculin băimărean a ajuns în prima ligă. Baschet Club Municipal (BCM) este unul dintre puținele cluburi din judeţ care sunt în Liga Naţională, însă  nu stă foarte bine la capitolul „Susţinere financiară”.

La sfârşitul lunii septembrie, președintele clubului Baschet Club Municipal (BCM) Baia Mare, George Opriș, a lăsat pe masa fiecărui consilier județean o solicitare prin care cere ajutorul financiar al Consiliului Județean, ca echipa să își poată desfășura activitatea. Primele reacţii au apărut.

cosmin-drulea-consilier-judeteanConsilierul judeţean PSD Cosmin Drulea, preşedintele comisiei pentru activități de turism, tineret și sport, precizează, într-o postare pe o reţea de socializare, că această comisie s-a întrunit şi a discutat despre situaţia de la BCM.

„Consiliul Judeţean Maramureş a sprijinit şi va sprijini sportul maramureşean. Comisia pentru activități de turism, tineret și sport s-a întrunit azi pentru a găsi o formulă prin care să vină în sprijinul clubului ‘Baschet Club Olimpic’ Baia Mare. Oricât de mult ne-am dori să găsim soluţii de finanţare pentru activităţile sportive din judeţ, acestea nu pot fi făcute decât cu respectarea prevederilor legale şi a regulamentelor interne ale instituţiei care oferă finanţare.

Încă din luna august, lună în care am avut primele discuţii în cadrul comisiei privind situaţia în care se află BCM Baia Mare, am încercat să găsim o modalitate legală prin care să sprijinim activitatea acestui club. În urma discuţiilor de azi am decis: să iniţiem şi să cerem plenului spre adoptare câteva hotărâri ale Consiliului Judeţean Maramureş pentru a reuşi efectiv să finanţăm activitatea BCM Baia Mare din cadrul Ligii Naţionale de Baschet Masculin”, a subliniat consilierul judeţean Cosmin Drulea.

***

Baschet Club Municipal Olimpic Baia Mare s-a înființat în anul 2006, având ca scop promovarea baschetului în Municipiul Baia Mare, atât ca sport de masă, cât și de performanță. În momentul de față există aproximativ 300 de sportivi care activează la toate eșaloanele de vârstă, dintre care 16 cochetează cu loturile naționale. În sezonul 2015 – 2016, după o pauză de 20 de ani, Baschet Club Municipal Olimpic a înscris o echipă în Campionatul Național al Ligii 1 Masculin (Liga 2 Seniori din România), reușind, la finalul campionatului, să promoveze în Liga Națională de Baschet Masculin. Echipa a transferat și trei jucători din colegiile americane, care vor aduce un plus de valoare lotului deja existent.

Lăsaţi un răspuns