Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

2,684 milioane lei ajung în Maramureş după inundaţii

Autorități locale din 25 de județe vor fi sprijinite să finanțeze lucrările de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse de inundațiile din acest an. Guvernul a alocat astăzi, printr-o Hotărâre, suma de 86,7 milioane lei, din Fondul de intervenție, pentru județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

inundatii-borsa-400x252Fondurile sunt destinate refacerii infrastructurii hidrotehnice, terasamentelor și malurilor de apărare, structurii drumurilor județene, comunale, a podurilor, podețelor și digurilor din localitățile afectate de inundațiile și alunecările de teren produse în acest an.

Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor detaliate făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către Instituțiile prefectului din județele afectate de inundații în cursul lunilor iunie, iulie și august și transmise, spre centralizare, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Suma de 86,7 milioane lei a fost repartizată pe județe astfel:

Ø  Alba – 210.000 lei

Ø  Argeș – 885.000 lei

Ø  Bihor – 510.000 lei

Ø  Bistrița-Năsăud – 1,279 milioane lei

Ø  Botoșani – 7,043 milioane lei

Ø  Brașov – 41.000 lei

Ø  Buzău – 9,914 milioane lei

Ø  Caraș-Severin – 2,744 milioane lei

Ø  Cluj – 8,932 milioane lei

Ø  Covasna – 2,268 milioane lei

Ø  Dâmbovița – 397.000 lei

Ø  Gorj – 1,099 milioane lei

Ø  Harghita – 9,507 milioane lei

Ø  Hunedoara – 5,988 milioane lei

Ø  Iași – 2,150 milioane lei

Ø  Maramureș – 2,684 milioane lei

Ø  Mehedinți – 7,226 milioane lei

Ø  Mureș – 1,851 milioane lei

Ø  Neamț – 688.000 lei

Ø  Sibiu – 941.000 lei

Ø  Suceava – 1,941 milioane lei

Ø  Timiș – 1,999 milioane lei

Ø  Tulcea – 767.000 lei

Ø  Vâlcea – 5,539 milioane lei

Ø  Vrancea – 10,095 milioane lei.

Lăsaţi un răspuns