Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Mită refuzată de un polițist maramureşean

În fapt, la data de 21.10.2016, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – Sectorul Poliției de Frontieră Sarasău a sesizat D.G.A. – S.J.A. Maramureș cu privire la faptul că F.R., cetățean ucrainean, cercetat deja într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări, l-a contactat telefonic și i-a propus să îi faciliteze introducerea ilegală în România, din Ucraina, peste frontiera verde, în mod repetat, cantități a câte 5 bax-uri țigări, promițându-i că îi va remite în schimb suma de 50 euro pentru fiecare bax transferat peste frontieră în modul indicat, imediat după recepționarea cantităților de țigări menționate.

mitaAnterior, la data de 12 octombrie 2016, F.R., împreună cu un alt cetățean ucrainean au fost prinși în flagrant în timp ce transportau cu un autoturism cantitatea de 2246 pachete conținând țigări netimbrate și fără documente de proveniență.

Cu toate că funcționarul a refuzat categoric oferta, F.R. a insistat, contactându-l din nou, în aceeași zi, cu același scop.

În zilele de 1 și 5 noiembrie 2016, F.R. s-a întâlnit cu agentul de poliție, i-a cerut din nou să îl sprijine în mod oneros pentru derularea mai multor activități de contrabandă și i-a indicat în teren locul pe unde preconizează a derula traficarea transfrontalieră a țigărilor, aflat în aria de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – Sectorul Poliției de Frontieră Sarasău, jud. Maramureș.

În baza mandatului de aducere emis de procurorul competent, la data de 05.11.2016, F.R. a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în vederea continuării cercetărilor.

Față de F.R., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, procurorul competent a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 06.11.2016 Tribunalului Maramureș a admis propunerea de arestare preventivă pe 30 de zile.

 

Lăsaţi un răspuns