Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Măsuri în prag de alegeri: Specialişti ai MAI trimişi în Maramureş

Măsuri luate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru asigurarea desfășurării alegerilor parlamentare în bune condiții și în deplină legalitate.

alegeri-parlamentareMinistrul Afacerilor Interne, Ioan-Dragoș Tudorache, a dispus trimiterea în toate județele a unor echipe de specialiști din cadrul Aparatului Central al MAI și Inspectoratului General al Poliției Române în scopul sprijinirii activității unităților teritoriale ale ministerului cu atribuții în asigurarea legalității alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.

Într-un comunicat al MAI se arată că aceste echipe vor asigura îndrumarea structurilor teritoriale cu privire la organizarea acțiunilor și misiunilor pentru menținerea ordinii publice, pentru asigurarea securității pe timpul transportului și depozitării materialelor necesare votării, precum și pentru asigurarea pazei secțiilor de votare.

Totodată, vor monitoriza fluxul informațional privind raportarea incidentelor și a evenimentelor asociate campaniei electorale și alegerilor propriu-zise și vor participa la activități de prevenire a încălcării normelor legale cu privire la procesul electoral.

Misiunea se va desfășura în intervalul 7 – 13 decembrie.

Lăsaţi un răspuns