Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 noiembrie 2024

Steliștii protestează în Baia Mare

„Ne vrem clubul înapoi” – este una dintre lozincile pe care le afișează iubitorii fotbalului și susținătorii echipei Steaua la acțiunile de protest organizate. Pentru susținerea echipei, o manifestare publică va fi organizată și în Baia Mare.

protest steauaÎn 25 februarie, începând cu ora 11:00, în municipiul Baia Mare, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, va avea loc o manifestare publică de susţinere a echipei de fotbal Steaua Bucureşti în conflictul cu M.Ap.N..

Alte acțiuni organizate în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare sunt cele de protest privind unele nemulţumiri  faţă de Guvernul României.

Jandarmeria Maramureş va asigura măsurile specifice necesare desfăşurării manifestaţiilor în condiţii paşnice, protecţiei manifestanţilor, dreptului la libertatea de întrunire şi la libera exprimare.

„Participanţii la aceste manifestări trebuie să respecte indicaţiile, recomandările  forţelor de ordine, să se abţină de la acţiuni de natură să împiedice buna desfăşurare a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni. In conformitate cu prevederile legale  este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe cu efect iritant-lacrimogen sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora”, arată Jandarmeria într-un comunicat de presă.

„Adresăm rugămintea conducătorilor auto şi pietonilor, să evite pe cât posibil deplasarea în spaţiile şi pe traseele pe care se vor desfăşura aceste manifestări,  pentru asigurarea fluidizării normale a circulaţiei, existând posibilitatea îngreunării sau  blocării circulaţiei rutiere în  anumite zone.    Menţionăm faptul că siguranţa participanţilor va fi prioritatea forţelor de ordine iar în situaţia identificării unor persoane, care prin modul de manifestare tulbură ordinea publică sau provoacă la săvârşirea unor acte de violenţă, cetăţenii sunt rugaţi să nu  sprijine asemenea acţiuni, să aducă la cunoştinţa jandarmilor despre asemenea situaţii şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. Jandarmii maramureşeni recomandă manifestanţilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112””, au mai punctat reprezentanții Jandarmeriei Maramureș.

 

 

foto. prosport.ro

Lăsaţi un răspuns