Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

1 Mai la datorie pentru angajații instituțiilor din subordinea MAI

La sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a avut loc, în 27 aprilie, ședința, în sistem videoconferință, condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu participarea secretarului de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor de poliție Cornel Ciocoiu, și a secretarului de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. La sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș au participat prefectul Sebastian Mihai Lupuț, subprefectul Gavriș Ardelean, precum și reprezentanții conducerii instituțiilor din subordinea MAI.

structuri maiMinistrul Carmen Daniela Dan a arătat că angajații instituțiilor din subordinea MAI nu beneficiază de vacanță în această perioadă, ei trebuind să fie disponibili în orice moment, pentru a preveni incidentele și pentru a aplica măsurile legale care se impun în cazul producerii acestora. Misiunea celor 26.000 de angajați ai MAI aflați la datorie în minivacanța de 1 Mai se desfășoară în aceste zile pe două direcții importante: asigurarea fluenței traficului în punctele de frontieră și asigurarea măsurilor de ordine publică în spațiile aglomerate (cum ar fi cluburile). Se va acorda o atenție deosebită stațiunilor de pe litoral, dar și arterelor care fac legătura cu acestea și cu stațiunile montane. Se preconizează o suprasolicitare a punctelor de trecere a frontierei, în special la granița cu Ungaria și Bulgaria. Măsurile de ordine publică ce urmează a fi aplicate în aceste zile sunt similare cu cele pe care ministerul le va lua în sezonul estival.

* Jandarmii – pe traseele turistice

 Jandarmii de la Posturile Montane Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa  din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, vor fi prezenţi în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice  intensificând acţiunile în zona de competenţă şi în mod deosebit acolo unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în diferite situaţii. Jandarmii montani acţionează zilnic în aceste staţiuni turistice şi trasee montane din judeţ pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică,  pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru salvarea celor aflaţi în dificultate.

* Suplimentare de personal la frontiera

Și polițiștii de frontieră vor fi la datorie de 1 Mai. Minivacanța de 1 Mai, perioada ce reprezintă un prilej pentru mulți cetățeni români de a petrece vacanța în afara granițelor, din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport.

În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei va menține toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ care au fost asigurate si cu ocazia Sărbătorilor Pascale.  Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

 

Lăsaţi un răspuns