Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Conferinţa preoţească de primăvară la Vişeu de Sus

Joi, 18 mai, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a prezidat conferinţa preoţească de primăvară din protopopiatele Sighet şi Vişeu, care a avut loc în biserica „Sfântul Nicolae” din Vişeu de Sus.

preoti la viseuA fost oficiată Sfânta Liturghie de către cei doi protoierei: pr. Vasile Aurel Pop al Sighetului şi pr. Mihai Chira al Vişeului, din sobor mai făcând parte doi stareţi şi preoţi slujitori din cele două protopopiate.

La Sfânta Liturghie a asistat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. După Sfânta Liturghie a fost oficiat Te-Deum pentru desfăşurarea în bune condiţii a conferinţei.

* Despre zugravi, stiluri şi interferenţe

În Anul Omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti în Patriarhia Română, cum a fost declarat 2017 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nu se putea ca atenţia preoţilor să nu fie orientată şi asupra Sfintelor Icoane şi a celora care le pictează. Aşa că tema conferinţei, susţinute de pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, el însuşi pictor, a avut ca temă pictura bisericilor de lemn de pe cuprinsul Episcopiei, în secolele trecute, zugravii care le-a făurit şi interferenţele stilistice care s-au manifestat la iconarii secolelor trecute.

În procesul general al evoluţiei artistice în epocă, receptivitatea zugravilor locali, ca şi participarea activă la viaţa culturală a unor comanditari, de asemenea recrutaţi din mediul rural,  marchează un fenomen simptomatic. Aceşti pictori au, pe de-o parte, rolul unui filtru care operează  trierea elementelor propuse spre acceptare societăţii receptoare a cărei reprezentanţi sunt, iar pe de altă parte, ei participă la circulaţia ideilor şi a modalităţilor de exprimare în epocă. Prin interacţiunea produsă în relaţia dintre comanditar şi autor, ambii adesea colectivi şi anonimi, colectivitatea rurală se exprimă nuanţat, manifestându-şi atât capacitatea de deschidere şi receptivitatea faţă de aporturile înnoitoare ale epocii, cât şi forţa de a rămâne închisă faţă de structurile incompatibile ei”, a spus preotul Virgil Jicărean.

După susţinerea referatului, a luat cuvântul Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, care s-a referit la importanţa icoanelor şi la rolul picturii în Biserica Ortodoxă, cu exemplificări pozitive şi negative, cu îndemnul pentru preoţi ca să realizeze picturi de valoare în sfintele locaşuri de închinare şi rugăciune.

* Înnoiri, apariţii editoriale şi Steagul Episcopiei

În cadrul conferinţei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a prezentat preoţilor înnoirile în structura Centrului Eparhial, ca urmare a unor pensionări, numirea a doi protopopi, la Oaş şi Carei, şi alte probleme curente.

A fost prezentat şi Steagul Episcopiei, care are în centru noua Stemă a Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu această ocazie a fot prezentată Monografia-Album a Protopopiatului Sighet, o apariţie editorială de excepţie, care reflectă istoricul fiecărei parohii în parte, preoţii care au slujit, patrimoniul parohiei, activităţile social-filantropice şi culturale care s-au desfăşurat şi se desfăşoară etc., amintind că este în lucru şi va apărea, nu peste mult timp, şi Monografia-Album a Protopopiatului Vişeu.

A  fost prezentată preoţilor şi Monografia-Album a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.

În rândul prezentărilor de carte, Preasfinţitul Părinte Episcop a vorbit celor prezenţi şi despre ultima apariţie editorială a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, volumul IV din „Reflexii”, carte care cuprinde însemnările din caietele 191, 192 şi 195.

* Parastas de pomenire a ÎPS Arhiepiscop

La şase luni de la trecerea în lumea drepţilor, a fost oficiat un parastas după Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, la care a răsunat glasul tuturor preoţilor din biserică.

 

A.F.

 

Lăsaţi un răspuns