Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

PNL: PSD conduce județul abuziv și arbitrar. Sumele alocate orașului Șomcuta Mare – în dezbaterea liberalilor

PSD dorește să instaureze un control total în județul Maramureș, susțin liberalii maramureșeni. „E vorba de un control al instituțiilor și al fondurilor aflate la dispoziția Consiliului Județean, care sunt repartizate arbitrar , în funcție de culoarea politică a primarilor care se află în fruntea localităților”, a precizat Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș.

conferinta pnl„Colegii mei din Consiliul Județean au făcut o analiză pe alocările bugetare  către UAT-urile din Maramureș, din cota de 20%, în perioada iunie-august 2017, iar concluziile arată că ne aflăm în fața unor decizii dominate de apartenența politică a primarilor, nu de nevoile economice ale localităților. Ținem să-i reamintim domnului Zetea că zecile de mii de maramureșeni care au ales ca localitățile lor să fie gospodărite de primari liberali plătesc și ei taxe și impozite și au aceleași drepturi ca și cei din localitățile conduse de primari PSD.

Vă dau doar un exemplu de alocare bugetară discreditară, bazată pe criterii politice. Târgu Lăpuș – oraș condus de primar liberal, cu o populație de circa 14000 de locuitori a primit 150 000 lei, în vreme ce Șomcuta Mare, un oraș cu puțin peste jumătate din numărul locuitorilor din Targu Lăpuș, a primit peste  500 000 de lei. Așa înțelege PSD să conducă județul Maramureș. În mod arbitrar și abuziv”, a punctat Bogdan.

În completare, Marinel Kovacs, a arătat că 20%  din Fondul de dezvoltare trebuie să se împartă către UAT –uri pe criterii clare: cofinantare la proiecte, proiecte de dezvoltare. „Din păcate, cifrele pe perioada iunie 2016- iulie 2017 arată că  cele 21 de localități care au primari  PNL 21 au primit 21,6% din fonduri, iar  localitățile care au primari PSD (44) – au primit 62,7%. De trei ori mai puțin bani alocați pentru primăriile liberale”, a arătat Kovacs. Cu alte cuvinte, locuitorii din localitățile conduse de PNL- primesc câte 55 lei, iar cei din localitățile conduse de PSD -81 lei.

„Un locuitor dintr-o comună condusă de PNL primește 70 % din cât primește un locuitor dintr-o comună condusă de PSD. Nu se ține cont de niciun criteriu la repartizare. Se repartizeaza strict pe criterii politice. Ex : ultima repartizare – din 10 localități care au primit bani, 9 sunt conduse de primari PSD, 1 condusa de PNL ( Coroieni)”, a punctat Kovacs.

„Nu doar banii sunt alocați pe criterii politice în Maramureș. Toate instituțiile, toate consiliile de administrație ale autorităților aflate în subordinea Consiliului Județean sunt practic trecute direct în subordinea politică a PSD și a aliaților săi. Ultimul exemplu, desemnarea Consiliul de Administrație al Aeroportului Maramureș, unde a fost numit un reprezentant PMP, unul de la PNTCD si restul PSD . PSD dorește control total”, a subliniat liderul PNL Maramureș într-o conferință de presă.

 

 

 

Lăsaţi un răspuns