Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Un an de la instalarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin

Miercuri, 27 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol, întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, în fruntea unui mare sobor de preoţi, Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia împlinirii unui an de la întronizarea Sa în calitate de chiriarh al locului şi a cinstirii ocrotitorului tinerilor din Eparhie.

preoti catedralaSăvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti a fost făcută de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin în faţa unui sobor de 20 de preoţi din Permanenţa Episcopală, stareţi de mănăstiri, protoierei, îndrumători ai asociaţiilor de tineri şi organizatori de tabere din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, directori de şcoli teologice: arhim. dr. Timotei Bel, exarhul mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, arhim. dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei, arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic, arhim. dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, pr. dr. Vasile Augustin, vicar eparhial, pr. Milan Bălan, consilier eparhial al sectorului teologic educaţional şi catehizare, pr. dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural, pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, protopopii Fabian Coroian al Băii Mari, Ioan Socolan de Satu Mare, Vasile Aurel Pop al Sighetului, Florin Stan al Lăpuşului, Mihai Chira al Vişeului, Marcel Malanca al Oaşului, Florian Mocanu al Careiului, pr. dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, pr. Gabriel Groza, directorul Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” Satu Mare, pr. Viorel Bud, secretari de protopopiate şi îndrumători cu catehizarea, cărora li s-au adăugat 10 diaconi.

În timpul Sfintei Liturghii a fost sfinţit întru diacon tânărul teolog Adrian Moraru, preşedintele ASCOR Baia Mare, pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de prof. dr. Cosmin Lauran.

La terminarea Sfintei Liturghii a fost oficiat Polihroniul de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Eparhiei în ultimul an.

* Cuvântul de învăţătură

Un frumos şi explicit cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin în faţa celor peste 500 de tineri câţi au fost în Catedrala Episcopală veniţi din toate cele opt protopopiate ale Eparhiei, cărora le-a vorbit despre Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, un model de tânăr creştin, care a mers până la martiriu.

         „Iată, astăzi este sărbătoarea tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. „În urmă cu trei ani, la 27 decembrie 2015, proclamam pe Sfântul Arhidiacon Ştefan ca şi ocrotitorul tinerilor, un model de martiriu, un model de mărturisitor adevărat, un tânăr creştin care s-a convertit printre primii la mărturisirea adevărului că Iisus este Hristos Fiul lui Dumnezeu Cel aşteptat şi Cel trimis de Tatăl să fie Mântuitor, un tânăr care S-a pregătit temeinic la învăţatul Gamaliel, un tânăr care a depăşit limitele legii vechi şi a tradiţiilor mozaice, şi a trecut dincolo, descoperind în duh iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi jertfa Fiului Său, dăruită umanităţii pentru a îi izbăvi din moarte, din iad şi a le dărui învierea şi viaţa veşnică. Am socotit atunci că, pentru frumuseţea celor două reuniuni pe care le-am avut, în 2013 cu 1.300 de tineri, la nivel regional, mitropolitan, din cinci judeţe, organizată de Episcopia noastră aici, în Catedrală şi în municipiul Baia Mare, împreună cu Primăria Baia Mare … şi apoi, în 2014, reuniunea cu 3.500 de tineri, reuniune naţională, pe toată Patriarhia, făcută cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea noastră, care a presupus şi mai mari eforturi din partea noastră, a clerului, a protopopiatelor şi, din nou, în parteneriat cu Primăria Baia Mare, care a fost foarte deschisă, cu domnul primar Cătălin Cherecheş, un tânăr şi el. De aceea a şi fost foarte bucuros să adunăm tinerii împreună. Acestea au fost urmate de altele, la Cluj şi la Bucureşti şi la Iaşi. Oricum, noi am dat startul. Aici a început totul. Şi pentru că a fost atât de frumos, am socotit că nu este bine să-i lăsăm pe tineri lipsiţi de un protector, de un ocrotitor. Şi am decis să îl dăruim pe Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan drept ocrotitor şi model pentru tinerii creştini de astăzi, pentru că şi astăzi tinerii care sunt creştini au datoria să-L mărturisească pe Hristos, să-L facă cunoscut oamenilor într-o lume care se descreştinează, se secularizează, se desacralizează, într-o lume ce însemnează secularizare pentru voi tinerii”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Şi cu voia lui Dumnezeu, tot în 27 decembrie 2016, a fost şi ziua instalării ca Episcop Chiriarh al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin.

Din partea ostenitorilor Centrului Eparhial, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit un frumos Album cu fotografii, „de la momentul  important şi istoric al instalării ca Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, ce a avut loc în urmă cu un an”, după cum a precizat pr. Milan Bălan, consilier eparhial pentru sectorul teologic educaţional , care a făcut prezentarea acestui eveniment şi a Zilei Tinerilor din Eparhie.

Din partea protopopiatelor Preasfinţitul Părinte Episcop a primit coşuri cu flori. Flori ale recunoştinţei.

Tuturor Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin le-a adus mulţumiri părinteşti pentru strădania depusă pe parcursului anului care se încheie peste câteva zile.

 

Frumuseţea zilei s-a încheiat cu o colindă ridicată spre Ceruri de întreaga Catedrală, la îndemnul Chiriarhului.

 

A.F.

 

Lăsaţi un răspuns