Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

“Drumul Unirii” a început din Apșa de Jos

Convoiul căruțelor a pornit din Apșa de Jos, Ucraina, cu români patrioți din dreapta Tisei, conduși de primarul orașului Solotvino, Gheorghe Uhali. Aceștia au fost întâmpinați la Podul istoric de către o delegație a Consiliului Județean Maramureș și primari din Maramureșul istoric. Delegații au pornit apoi spre centrul istoric al municipiului Sighetu Marmației, acolo unde, în fața statuii dr. Ioan Mihalyi de Apșa, mulțimea adunată i-a întâmpinat cu urale și multă bucurie.

La împlinirea a 100 de ani de la Adunarea Populară din Sighetu Marmației, pe platoul din fața statuii corifeului s-a intonat, la taragot, în interpretarea consilierului județean Ioan Sas, Imnul de stat și s-a desfășurat ceremonialul militar.

drumul unirii8Prefectul Vasile Moldovan a primit onorul și a salutat Drapelul de luptă, trecând în revista Garda de Onoare, după care s-a oficiat serviciul religios.

Tot cu această ocazie a fost inaugurată placa memorială amplasată pe casa memorială dr. Ioan Mihalyi de Apșa, edificată ca primul Muzeul al Maramureșului, după care s-au depus coroane de flori la monumentul dedicat academicianului precursor al Marii Uniri. O altă placă a fost dezvelită pe clădirea fostului Consiliu Național Român din Sighetu Marmației unde, la data de 22 noiembrie 1918 a avut loc Adunarea Națională a românilor maramureșeni, care a ales Sfatul Național și a hotărât trimiterea delegațiilor la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. La finalul evenimentului, în fața a mii de maramureșeni, în centrul municipiului Sighetu Marmației, peste 15 primari din Maramureșul Voievodal au semnat un document de mulțumire și recunoștință a faptelor înaintașilor care au înfăptuit, la 1 Decembrie 1918, Marea Unire, proces în care toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România.

Pe Drumul Unirii au pornit căruțe cu maramureșeni din Oncești, Giulești, Săpânța, dar și cu cei din dreapta Tisei.

“Drumul Unirii” este un proiect demarat de Consiliului Județean Maramureș și aprobat de Comitetul Interministerial pentru Centenar din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale și se va încheia pe 1 decembrie, la Alba Iulia, când maramureșenii vor fi prinși în parada populară.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

Lăsaţi un răspuns