PSD Baia Mare are o nouă echipă de conducere, asta după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, fostul deputat Florin Tătaru s-a retras din funcția de președinte a organizației municipale a partidului.
Deputatul Călin Matei a fost numit președinte interimar al PSD Baia Mare, acesta având alături un comitet interimar de coordonare.
Conform declarațiilor făcute de deputatul Călin Matei, comitetul interimar de coordonare are sarcina să revigoreze organizația municipală, să se ocupe de acțiuni și de organizarea alegerilor.
Printre cei care fac parte din comitetul de coordonare al PSD Baia Mare se numără: ministrul Sorina Pintea, senatorul Liviu Marian Pop și Iustin Talpoș, secretarul de stat Cosmin Butuza, consilierul județean Liliana Moga (președintele Ligii Aleselor Locale din OFSD), liderul organizației de tineret, Flaviu Bălan, Crina Chilat, vicepreședinte OFSD Maramureș etc.