Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Școala altfel: Sănătate prin mișcare, la Șomcuta Mare

Iubesc și promovează sportul și dovedesc asta de câte ori au ocazia. Dascăli și elevi de la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare și-au unit forțele, într-o acțiune comună, pentru promovarea mișcării și pentru relaxare.

copii cu bicicleteÎn cadrul acțiunilor desfășurate în programul activităților din „Școala altfel”, elevii din clasa a III-a B (înv. Ildiko-Terezia Grama) și a IX-a B (prof. Daniel Lupuți) au organizat o acțiune denumită: „Sănătate prin mișcare”.

În cadrul acestei acțiuni, elevii au făcut o deplasare cu bicicletele la Finteușu Mare. Au făcut un popas la Balta Visa și au organizat activități recreative. A fost o acțiune reușită, iar la final elevii au cerut repetarea experienței. „Toate formele de sport sunt binevenite atunci când conștientizăm câte beneficii ne aduce. Comoditatea e uneori mai puternică decâ dorința de a arăta bine, sănătoși, tonici, în formă. De aceea avem nevoie de motivații puternice pentru a ne mobiliza să ne autocultivăm rezistența fizică și psihică. Pentru asta, am gândit o acțiune interdisciplinară prin care să implementăm beneficiile mișcării asupra armoniei corporale și asupra componentei psihologice”, a declarat Ildiko-Terezia Grama, profesor pentru învățământul primar.

Lăsaţi un răspuns