Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Monografia localităților și evidența emigranților – sarcina pentru preoți

Pentru a diminua fenomenul depopulări satelor, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, prin Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, a întocmit un program în 12 puncte, care înseamnă tot atâtea proiecte care se vor implementa anul acesta. Programul a fost prezentat la conferinţa preoţească de primăvară, care a avut loc, la începutul săptămânii, în biserica “Înălţarea Domnului” din Târgu Lăpuş. Au fost prezenţi peste 350 de preoţi din protopopiatele Baia Mare, Chioar şi Lăpuş.

conferinta preoteasca

  • “Cartea – lumină pentru sate”, prin care se vor înfiinţa biblioteci săteşti în localităţile sărace, fiecare parohie, împreună cu primăria, să construiască un mini sat tradiţional, arhaic, pe o vale sau un deal din parohie; unii deja au şi început să ducă din casele vechi pe perimetrul ales, în care să se construiască un sat cu tot ce avea satul mai demult.

  • Un alt proiect este “Drumul Catedralelor din lemn”, un circuit în care 50 de tineri, îmbarcaţi în 5 căruţe, vor străbate peste 150 km pe un traseu ce cuprinde 14 catedrale de lemn monumente istorice şi UNESCO, iar la fiecare oprire se va oficia o slujbă de pomenire pentru ctitori şi se va lua pământ din spatele altarului, ce va fi pus câte într-o urnă, care se va păstra la Muzeul Episcopiei.

  • De ziua emigrantului, prima duminică după Adormirea Maicii Domnului, se vor face întâlniri cu emigranţii, pe parohii, pentru a le vedea durerile şi necazurile prin care trec departe de ţară, dar şi ce îi opresc să nu vină acasă. Fiecare parohie, prin preotul ei, va întocmi tabele cu familiile plecate din ţară, pentru a avea o evidenţă a lor. De ziua emigrantului se va întocmi o scrisoare pastorală de chemare acasă. Tot atunci se va face o paradă a portului popular de vară, organizată de parohie, pentru ca cei plecaţi să-şi poată purta portul străvechi când vin acasă.

  • Fiecare preot are datoria să întocmească o monografie a satului pe care îl păstoreşte. Se va organiza o expoziţie foto cu satele din Maramureş şi Sătmar.

  • Se vor înfiinţa Ordinul Justinian Arhiepiscopul” şi Medalia “Justinian Arhiepiscopul”, care se vor înmâna preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari din satele Eparhiei.

 

Lăsaţi un răspuns