Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 noiembrie 2024

Funcționar APIA, incompatibil

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei funcționari publici și a unei persoane cu funcție de conducere din sistemul medical. Unul dintre funcționarii aflați în această situație este din Maramureș și profesează în cadrul APIA.

apia-maramuresANI arată că Voichița Dan, funcționar public în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Maramureș, s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 30 iunie 2011. ANI arată că Voichița Dan „deține și exercită simultan funcția publică de consilier și calitatea de titular întreprindere individuală, activitate care se află în legătură directă cu atribuțiile funcţiei publice deținute, conform fișei postului și în baza căreia persoana evaluată a obținut în perioada 2012 – 2017, un sprijin financiar prin intermediul A.P.I.A în valoare totală de 187.486,53 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile legii (Legea nr. 161/2003)”, se arată în comunicatul dat publicității de ANI.

Conform ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

 

Lăsaţi un răspuns