Vizită de lucru efectuat de Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, pe DJ 182 B, drumul județean care face legătura între localitățile Remeți pe Șomeș – Mireșu Mare – Șomcuta Mare. Acesta este primul din cele șase șantiere care vor fi deschise în acest an pe drumurile județene din Maramureș.
Valoarea totală a lucrărilor în infrastructura rutieră este de peste 100 de milioane de euro. În ceea ce privește reabilitarea DJ 182 B, valoarea investiției este de 25 de milioane de lei, iar lucrarea trebuie finalizată în acest an.
”Am efectuat o vizită la șantierul deschis pe drumul județean care leagă Șomcuta Mare de Mireșu Mare și Remeți pe Someș și m-am declarat mulțumit de ceea ce am văzut în teren, lucrările fiind în toi. Alături de mine s-au aflat și primarii din Șomcuta Mare și Mireșu Mare, respectiv Gheorghe Buda și Ioan Mătieș. M-am bucurat să văd că există mobilizare din partea constructorului, dar în special că s-a reușit corelarea lucrărilor de reabilitare a drumului județean cu lucrările care se efectuează în Mireșu Mare la canalizare, aducțiunea de apă și rețeaua de gaz. Aceste proiecte finanțate în Mireșu Mare, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, sunt în sumă de aproape 30 de milioane de lei, bani alocați de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP)”, a declarat Zetea.
Gheorghe Buda și Ioan Mătieș, doi dintre edilii gospodari ai Maramureșului au precizat că lucrările care se execută în această perioadă pentru reabilitarea infrastructurii rutiere sunt așteptate de multă vreme de localnici, iar activitatea de reabilitarea a DJ 182 B este corelată cu multe alte proiecte care se desfășoară în zonă, atât pe fonduri guvernamentale, cât și europene.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a subliniat faptul că va face inspecții săptămânale la lucrările care se efectuează pe DJ 182 B și că speră să se țină de cuvânt când afirmă că lucrările trebuie finalizate într-un singur mandat.