Ziua Națională a României a fost sărbătorită anticipat la Șomcuta Mare. Vineri, 29 noiembrie, a avut loc un ceremonial de depuneri de coroane și o slujbă religioasă la monumentul eroilor din centrul orașului.
A alocuțiune a fost rostită de Gheorghe-Ioan Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, iar despre semnificația acestei zile a vorbit Cornel Cioară, profesor de istorie în cadrul Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare. A urmat un program artistic susținut de elevii liceului, coordonați de prof. Ionatan Bîrle.
„Destinul istoric al României a fost conturat prin sacrificiu și dăruire necondiționată. Sunt convins că în sufletele fiecăruia dintre noi bate o inimă de român și mi-aș dori ca, măcar de Ziua Națională, să bată în același ritm. Vă doresc tuturor sănătate, viață lungă, putere de muncă și realizări pe toate planurile! La mulți ani, România! La mulți ani, români! La mulți ani, chioreni!”, a spus primarul în discursul său.
Administrația locală le-a oferit participanților la eveniment cozonac, ceai și vin fiert.
Coroane de flori au fost depuse de către administrația locală și la bustul eroului „Ioan Buteanu”, dar și celelalte monumente din localitățile aparținătoare.