Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 noiembrie 2024

Fonduri europene pentru reabilitarea Teatrului de vară

Aleșii județeni au adoptat, zilele trecute, proiectul de hotărâre privind promovarea în parteneriat a proiectului „ETHNO – Culture and authentic traditions – Cultură şi tradiţii autentice”.

etnografie-micUrmează depunerea cererii de finanțare și a documentelor însoțitoare pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile prin Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI CBC Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, 2014 – 2020, Obiectiv Tematic 3 – Promovarea culturii locale şi conservarea patrimoniului istoric”. Proiectul are în vedere realizarea Centrului Urban Baia Mare, în scopul punerii în valoare a întregului ansamblu din Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, printr-o arhitectură minimală și o refuncționalizare a acestuia. Astfel, se va crea un instrument care să susțină mișcarea culturală a orașului, aducând un plus de calitate în petrecerea timpului liber. Funcționarea propriu-zisă a clădirii nu se va modifica, însă se vor propune trei corpuri noi, în vederea adaptării la factorii meteorologici.

Lucrările de reabilitare se vor concentra pe creșterea ofertei de spații destinate vieții culturale, prin repunerea în circuitul public a două spații de ținută, destinate evenimentelor culturale (teatru, concerte, cinema etc.). Totodată, se urmărește stoparea distrugerii unor spații de mare valoare artistică, care fiind scoase din uz sunt supuse degradării galopante. Nu în ultimul rând, proiectul își propune salvarea unui monument istoric de mare valoare, dar și sporirea ofertei turistice culturale a municipiului Baia Mare.

În situația în care proiectul va primi decizia de finanțare, județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș în calitate de aplicant lider, va accesa fonduri externe nerambursabile în valoare de 730.012,00 euro, în timp ce Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în calitate de partener, ar urma să primească o finanțare în valoare de 190.127,00 euro. Cele două instituții vor trebui să suporte însă o cofinanțare de 5% din valoarea eligibilă a bugetului proiectului aferentă fiecărei părți, astfel că Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, ar urma să confinanțeze proiectul mai sus amintit cu echivalentul în lei a sumei de 36.500,60 euro, în timpă ce Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, ar suporta o cofinanțare cu echivalentul în lei a sumei de 9.506,35 euro. La aceste valori se adaugă și cheltuielile neeligibile ale proiectului, care se ridică la suma de 108.905 euro, acestea urmând să fie suportate, la rândul lor, din bugetul Consiliului Județean Maramureș.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a subliniat importanța și complexitatea acestui proiect pentru Maramureș și, în special, pentru municipiul Baia Mare, fiind încrezător că în urma reabilitării, Teatrul de vară al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș ar urma să devină un punct de atracție pentru maramureșeni.

 

 

B.P.

 

Lăsaţi un răspuns