Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 noiembrie 2024

Pintea: De orice pot fi acuzată, însă de corupţie nu

„De orice pot fi acuzată, însă de corupţie nu”, a spus Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, după ancheta demarată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

sorina-pinteaÎn timp ce la nivel central unii se screm să formeze guvern care să şi treacă de votul parlamentului, iar preşedintele Klaus Iohannis vede doar alegeri anticipate, plan blocat de PSD, procurorii au dat năvala peste social-democraţi. În aceeaşi zi, Codrin Ştefănescu, fost secretar executiv al PSD, a devenit suspect într-un proces instrumentat de DIICOT, iar DNA a descins în biroul Sorinei Pintea, fost ministru PSD.

Vineri, 28 februarie, procurorii au năvălit în biroul managerului de la spitalul judeţean, în cazul unei anchete vizând o pretinsă luare de mită. Sorina Pintea ar fi acuzată că ar fi primit mită pentru achiziţionarea unor echipamente medicale. Conform informatiilor apărute în presă, s-ar fi organizat un flagrant, însă asupra Sorinei Pintea nu a fost găsită nicio sumă de bani.

DNA nu a transmis nici o comunicare oficială în acest caz.

Asaltul DNA vine după ce la nivelul PSD numele Sorinei Pintea a fost vehiculat pentru candidat la funcţia de primar al municipiului Baia Mare. 

 

Lăsaţi un răspuns