În contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus – COVID19 și adoptarea măsurilor de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul țării noastre, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară și a decis interzicerea organizării și desfășurării târgurilor și expozițiilor de orice natură, până la data de 31 martie a.c., în județul Maramureș. Măsura stabilită poate fi prelungită în funcție de evoluția situației la nivel național.
De asemenea, se suspendă transportul rutier de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport, până la data de 31 martie a.c., spre Italia și din Italia. Operatorii de transport rutier de persoane care efectuează servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale, care tranzitează Italia, au obligația de a comunica cetățenilor/maramureșenilor care se vor îmbarca faptul că vor intra în carantină, respectiv autoizolare pe teritoriul țării și își vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declarații pe propria răspundere la îmbarcarea în vehicule.
Pentru evenimentele organizate cu un număr maxim de 200 de participanți nu mai este nevoie de obținerea avizului de evaluare a riscului de la Direcția de Sănătate Publică.
Unitățile de alimentație publică (hyper-market, super-market, market, magazine de cartier, cluburi, baruri, cafenele, restaurante etc), dar și furnizorii de servicii publice sau private au obligația de a lua măsuri pentru asigurarea: dezinfecției frecvente a suprafețelor, în special în zona caselor de marcat, precum și în alte locuri expuse; evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale; dezinfectarea frecventă a habitaclului mijlocului de transport la finalizarea traseului (scaune, bare și suporți de susținere, uși etc).
Măsuri pentru instituții publice și private
Toate instituțiile publice și private, inclusiv agenții economici trebuie să asigure la toalete materiale destinate igienei personale (săpun, prosoape hârtie, uscătoare de mâini), dezinfecția frecventă a clanțelor ușilor, precum și a altor suprafețe expuse (mese , conferințe, birouri etc). Autoritățile cu responsabilități în gestionarea riscului manifestat de COVID-19 vor intensifica acțiunile preventive derulate în spațiile publice cu aflux de persoane în vederea conștientizării populației cu privire la importanța respectării măsurilor de sănătate dispuse.