Klaus Iohannis, preşedintele României, va demara o nouă serie de consultări cu partidele politice pentru desemnarea unui nou premier.
Criza politică din România se adânceşte. Florin Cîțu (senator PNL) și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat cu câteva minute înaintea începerii şedinţei plenului reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului. „Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru. Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi (dupa decizia CCR) . Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin care trece România astăzi. Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează”, a scris Cîţu pe facebook.
Gestul acestuia a fost aspru criticat de Victor Ponta (Pro România) şi Călin Popescu Tăriceanu (ALDE). „Cea mai neverosimilă situație cu care mă întâlnesc de 30 de ani. E o bătaie de joc la adresa Parlamentului, la adresa tuturor românilor. E o mascaradă fără sfârșit. A fost un simulacru de audieri. Când trebuia să vină la votul de învestitură, dă bir cu fugiții. E un fel de golănie, similar cu alba-neagra. Nu există așa ceva în întreaga lume.
E o rușine pentru PNL, pentru Iohannis, e o iresponsabilitate”, a declarat preşedintele ALDE.
„Nu am crezut că cineva poate fi atât de iresponsabil. Nu există nicăieri în lume ca un premier să fugă cu un sfert de oră înainte să fie votat, mai ales că aici nu vorbim despre o situaţie obişnuită. România este în război acum, nu în razboi cu o armată inamică, ci cu o criză cu care nu ne-am mai confruntat niciodată şi cu care nu ştim cum să luptam, nu ştie nimeni de fapt. Şi în război e numit un general să conducă Guvernul şi fuge cu un sfert de oră înainte. În mod normal, într-o ţară normală îl impuşcau pentru dezertare şi pe el şi pe toţi ceilalţi ai lui”, a declarat Ponta.
De asemenea, în ultimele săptămâni, Ludovic Orban (premier interimar) a dat semnale clare că nu este confortabil cu o eventuală instalare a lui Cîțu la Palatul Victoria.
Acum, președintele Iohannis trebuie să desemneze un nou premier care să încerce să își strângă majoritatea în parlament.