Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Dosar penal pentru îndemnul de a participa la Slujba de Înviere

O persoană din Borşa s-a ales cu dosar penal după ce a folosit o reţea de socializare pentru a îndemna creştinii ortodocşi să participa la Slujba de Înviere.

Într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus se arată că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de ,,instigare publică”, faptă sancţionată de codul penal.

noaptea de inviereAsta după ce Poliția orașului Borșa s-a sesizat din oficiu, la data de 12 aprilie, relativ la săvârșirea acestei infracțiuni, ca urmare a faptului că, pe rețeaua de socializare facebook, a apărut o postare, pe profilul unei persoane domiciliată în orașul Borșa, prin care se îndemna publicul să participe la Slujba de Înviere din data de 19.04.2020, menționându-se : ,,Nu vor putea să ne amendeze sau să ne aresteze dacă suntem toți uniți! Dă-o mai departe!”.

Precizăm faptul că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a principiului prezumției de nevinovăție.

Lăsaţi un răspuns