Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Operațiunea „Schimbarea prefecților„ – în desfășurare

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că toate procedurile pentru numirea noilor prefecți sunt finalizate.

palatul-administrativ-baia-mareOrban a explicat că în cursul acestei săptămâni sau cel târziu săptămâna viitoare, Guvernul va numi prefecții în toate județele. „Știți că era un termen în OUG și cred că în cursul acestei săptămâni sau cel târziu săptămâna viitoare se va finaliza procedura de numire a Guvernului. Noi am finalizat procedura, iar dacă și restul partidelor din coaliție au finalizat procedura, atunci Guvernul va avea toate elementele și vor putea fi numiți prefecții”, a spus Ludovic Orban.

Unul dintre punctele care figurează pe ordinea de zi a ședinței de guvern de astăzi vizează și schimbarea din funcție a prefecților. Mai mult, pe surse s-a aflat că, miercuri dimineață, Guvernul a demis toți prefecții din țară. Conform ultimelor modificări legislative, atât prefecții, cât și subprefecții pot fi membri de partid, cu acte în regulă. De asemenea, Secretarul General al Prefecturii, funcție nou înființată, va avea puteri de conducere operativă a instituției și va preluat parte din atribuțiile pe care le aveau până acum subprefecții.

La nivel de Maramureș, singurul nume vehiculat pentru funcția de prefect este cea a fostului deputat USR, Vlad Emanuel Duruș.

Lăsaţi un răspuns