Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Primul muzeu al mineritului, în Baia Sprie

Oraşul Baia Sprie, fost oraş minier mai bine de 50 de ani, va găzdui un muzeu al mineritului, primul de acest gen din judeţul Maramureş.

De minerit se leagă o serie de obiceiuri, legende, tradiții. Peste tot în lume, în zonele industriale miniere s-a dezvoltat un cult al ocrotitoarei minerilor Sfânta Varvara. Sunt biserici, statui, picturi, monumente de artă închinate acestei sfânt.

Cei din Baia Sprie, locuitorii celui mai vechi oraș mineresc, la inițiativa și entuziasmul primarului din anul 2020 Bîrda Sebastian Alin, s-au gândit să omagieze în mod cuvenit această moștenire a timpului.

Asociația Valorile Monte Medio prin președintele Hitter Ferenc, cu activitățile cultural artistice existente, cu contribuția deosebită a sculptorului Koter Vasile a realizat o serie de lucrări, sculpturi dedicate mineritului, minerilor, obiceiurilor, așa cum sunt: minerul, totemuri sculptate cu această temă, și statuia sfintei Varvara. Acestea vor servi spre aducere aminte a tuturor, a urmașilor, a străinilor care calcă pe acest pământ sacru și să aducă un omagiu pentru cei care au fost strămoșii noștri harnici și vrednici de cinstire.

***

muzeu miner baia sprieLa poalele munţilor Gutâi, se află aşezarea multiseculară – Civitas de Medio Monte, Muntele Mijlociu, Felsőbánya – Baia Sprie. Trecutul acestui orăşel se bazează pe multe supoziţii, legende, dar din fericire şi pe o bază documentară arhivistică deosebit de bogată.

Primele intenţii ale celor veniţi pe aceste meleaguri, cu siguranţă a fost căutarea comorilor, respectiv aurul și argintul.

La o altitudine de aproximativ 360 de metri s-a format aşezarea primilor întemeietori. Mons Medius, centrul visurilor, a oferit tot ce era mai scump, sursa de existenţă. Codrii bogaţi în sălbăticiuni, lemne pentru construcţii şi încălzit, a atras pe cei dornici de avuţire. Pe lângă mici poteci crescute pe braţele bătrânului uriaş au apărut odăile mărunte ale căutătorilor de aur.

Primul înscris care aminteşte oraşul este o diplomă privilegială emisă la data de  29 mai 1329 de regele Carol Robert. Două aşezări formate aproape în acelaşi timp, Valea Muierii (Baia Mare) şi Mons Medius (Baia Sprie) au fost legate aproape întotdeauna pe parcursul secolelor. În perioada de după invazia tătarilor, din 1240-1370 au apărut  primele orașe regale libere.

Viața a rămas să fie continuată în aceste ținuturi deosebit de frumoase, bogate  și acest lucru s-a datorat întotdeauna minerilor, cei care mai întâi la suprafața solului, apoi în adâncuri, în galerii subterane și-au câștigat existența și au înbogățit stăpânii lor cu cele mai scumpe comori, cu aurul și argintul obținut prin munca lor mizerabilă și niciodată  recompensată așa cum ar fi fost cuvenită.

Dealungul secolelor, mineritul a existat și a fost o ramură importantă a economiilor țărilor gazde. La sfârșitul secolului 20. din motive de neânțeles a fost oprită această ramură industrială, deși, după comorile amintite mai sus a fost deosebit de importantă exploatarea zăcămintelor de cupru, plumb, zinc și chiar molibden, neceasară industriilor dezvoltate.

N O R O C   B U N !

 

Lăsaţi un răspuns