Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Man: Nu stam sa numaram cati pleaca din PDL

Mircea Man

Mircea Man

Partidul Democrat-Liberal (PDL) a pierdut membri după înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară (PMP). În Maramureş, PDL a pierdut un parlamentar – senatorul Ciprian Rogojan, dar şi un grup din organizaţia Baia Mare. Este vorba de aproximativ 50 de persoane, care au “dezertat” în două zile de la PDL.

În loc de un PDL puternic, avem două PDL-uri mai mici. Astfel de comentarii s-au făcut după înfiinţarea PMP. Scindarea s-a produs şi la nivel de Maramureş, unde jumătate dintre membrii Biroului Politic Permanent al PDL Baia Mare au trecut la PM. Tot la PMP au trecut şi membri simpli ai partidului, fiind făcute aproximativ 50 de “transferuri” în numai două zile. Printre cei care au părăsit barca democrat-liberală se numără fostul lider de la tineret, Adrian Todoran, dar şi actualul preşedinte al tinerilor democrat-liberali. În urmă cu trei luni, Adrian Todoran, a fost ales prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PDL, dar acum a părăsit partidul, fiind propus pentru o funcţie de conducere la nivel de judeţ.
Mircea Man, preşedintele PDL Maramureş, spune că nu stă nimeni să numere câţi membri părăsesc partidul şi recunoaşte că orice plecare e regretabilă. “E regretabil, dar nu plânge nimeni”, a adăugat Sandu Pocol, fost prefect al judeţului.

“Vor mai pleca din PDL. Eu sunt de 24 de ani în acest partid şi nu am plecat nici măcar atunci când cei din Partidul Conservator umblau după mine la mănăstrire şi încercau să mă convingă să trec la ei”, a declarat Man. Întrebat dacă a fost ofertat de cei din PMP, liderul PDL a spus scurt “NU”, însă expresia nu i-a convins nici măcar pe colegii săi de partid. Mai mult, după ce a invocat o pildă biblică despre un copil cu două mame, Man le-a transmis “celor care îşi doresc funcţii în Partidul Mişcarea Populară să aştepte primăvara”. Ca o explicaţie a acestui mesaj, Man a precizat: “Sunt convins că se va trece peste orgolii (făcând referire la scindarea din PDL care a dus la formarea PMP). Pentru alegerile prezidenţiale trebuie să ieşim cu un candidat de dreapta, iar acesta să fie susţinut de toate forţele de dreapta.” Declaraţia vine după ce, zilele trecute, la scrut timp de la înfiinţarea PMP, preşedintele PDL Maramureş a declarat că: ”Sunt convins că în scurt timp vom fi iar împreună.”

Reader Feedback

2 Responses catre “Man: Nu stam sa numaram cati pleaca din PDL”

  1. vasile spune:

    Domnule Man ar trebui sa intelegem ca te pregatesti sa dezertezi si sa transformi intreaga filiala a PDL in PMP??

  2. vlad spune:

    Eu as zice sa-i numeri ca sa stii cat de singur ai ramas !!!!

Lăsaţi un răspuns