Acţiune amplă a Inspectoratului Judeţean de Poliţie în oraşul Baia Sprie. Poliţişti şi câini, maşini de intervenţie, poliţiştii specializaţi în analiza şi prevenirea criminalităţii merg astăzi în Baia Sprie.
Aliniindu-se activităţilor organizate la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Poliţia Oraşului Baia Sprie deschide azi porţile pentru cei care doresc să cunoască unele aspecte din munca şi viaţa unui poliţist. Cu mic, cu mare, băisprienii au şansa să vadă îndeaproape ce presupune această meserie.
Activităţile încep cu ora 10.00, la sediul Poliţiei Oraşului Baia Sprie, strada Piaţa Libertăţii, nr. 10 şi fac parte din acţiunile organizate cu prilejul Zilei Poliţiei Române.
Aurelia Miko-Indre