Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 24 octombrie 2024

A dispărut Mişcarea Populară

Curtea de Apel București a respins vineri cererea depusă de fostul președinte Traian Băsescu de înregistrare a formațiunii Mișcarea Populară în registrul partidelor politice. Decizia este definitivă.

Inițial, Tribunalul București a acceptat, în decembrie 2015, cererea depusă de Traian Băsescu privind acordarea personalității juridice și înregistrarea formațiunii Mișcarea Populară în registrul partidelor politice, însă Curtea de Apel București a admis vineri apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, respingând astfel înregistrarea partidului.

Pe 24 octombrie 2015, a avut loc Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară, cei 5.000 de delegați votând alegerea lui Traian Băsescu ca președinte al partidului.

Traian Băsescu s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară pe data de 9 octombrie 2015, pentru ca apoi tot el să propună schimbarea denumirii partidului în „Mișcarea Populară” şi schimbarea siglei.

pmp

După decizia Curţii de Apel, Traian Băsescu a declarat că membrii MP vor activa sub sigla și denumirea PMP (Partidul Mișcarea Populară) în urma deciziei  Curții de Apel București şi că, în atare condiții, nu vor exista probleme de depunere a listelor de candidați la alegerile locale.

” Pe structurile Partidului Mișcarea Populară am funcționat și până-n prezent, așa vom funcționa și în continuare. Nu avem niciun fel de probleme legate de depunerea listelor de candidați în toate localitățile țării pentru că sistemul de aprobare este la nivel local”, a declarat Băsescu.

El a explicat că membrii formațiunii pe care o conduce au adunat semnături pentru alegerile locale sub sigla Mișcării Populare şi acum trebuie să refacă listele, iar alții sub sigla Partidului Mișcarea Populară.

„Unii au făcut-o sub denumirea Mișcarea Populară, alții sub denumirea PMP, Partidul Mișcarea Populară. Au fost mai inspirați cei care au făcut-o pe PMP, ceilalți trebuie să-și refacă listele. Este o bună campanie, cu atât mai mult cu cât, dincolo de mijloacele electronice, de televiziuni locale mizăm foarte mult pe o campanie de la om la om”, a declarat Băsescu.

 

Lăsaţi un răspuns