Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Şomcutean amendat pentru transport ilegal de lemne

Lemn transportat ilegal, confiscat de poliţişti. Aproximativ 27 mc de material lemnos depistat şi confiscat de poliţişti în cadrul unei acţiuni organizate pentru protejarea fondului forestier.

La finalul săptămânii trecute, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare, în colaborare cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic Baia Mare, au acţionat pentru depistarea persoanelor care transportă ilegal material lemnos.

Astfel, pe strada Lunci din municipiu, a fost oprit pentru control un autovehicul care transporta aproximativ 13 mc de lemn pentru care şoferul nu a prezentat documentele legale.

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Şomcuta Mare, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.000 de lei iar lemnul, de esenţă răşinoase, a fost confiscat.

Transport-lemne-

Şi poliţiştii din Vişeu de Sus, în colaborare cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic Poienile de sub Munte şi Vişeu de Sus, au acţionat la sfârşitul săptămânii trecute pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic.

În locul numit ,,Valea Rea” din Vişeu de Sus, poliţiştii au găsit peste 14 mc lemn de esenţă răşinoase.

Investigaţiile efectuate de poliţişti au stabilit că lemnul a fost tăiat ilegal şi sustras de un bărbat din Vişeu de Sus.

Materialul lemnos, în valoare de peste 4 200 de lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Poienile de sub Munte iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate în judeţul Maramureş, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni de tăiere ilegală de arbori şi tot atâtea infracţiuni de furt de arbori cu privire la care poliţiştii au întocmit dosare penale.

s=MsoNormal>La finalul săptămânii trecute, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare, în colaborare cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic Baia Mare, au acţionat pentru depistarea persoanelor care transportă ilegal material lemnos.

 

Astfel, pe strada Lunci din municipiu, a fost oprit pentru control un autovehicul care transporta aproximativ 13 mc de lemn pentru care şoferul nu a prezentat documentele legale.

 

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Şomcuta Mare, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.000 de lei iar lemnul, de esenţă răşinoase, a fost confiscat.

Şi poliţiştii din Vişeu de Sus, în colaborare cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic Poienile de sub Munte şi Vişeu de Sus, au acţionat la sfârşitul săptămânii trecute pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic.

În locul numit ,,Valea Rea” din Vişeu de Sus, poliţiştii au găsit peste 14 mc lemn de esenţă răşinoase.

Investigaţiile efectuate de poliţişti au stabilit că lemnul a fost tăiat ilegal şi sustras de un bărbat din Vişeu de Sus.

Materialul lemnos, în valoare de peste 4 200 de lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Poienile de sub Munte iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Lăsaţi un răspuns