Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 28 noiembrie 2024

Lăpuşeni evacuaţi din calea apelor

În 9 aprilie, în jurul orei 19.00, dispeceratul I.S.U. Maramureș a fost anunțat despre faptul că în orașul Târgu Lăpuș în urma unor ploi abundente există riscul ca mai multe gospodării să fie inundate.

inundatiiA fost alertat tot personalul Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuș. În zona lacului de agrement Lighet exista posibilitatea ca 10 locuințe, în care se aflau 20 de persoane, să fie evacuate deoarece apa lacului ar putea trece peste dig. În acest moment nu se evacuează nici o persoană, deoarce apele sunt în scădere.

Tot în această zonă au existat patru persoane, doi adulți și doi copii, care au rămas izolați, dar aceștia au fost evacuați cu ajutorul unei mașini de teren aparținând Clubului 4X4 Baia Mare. Pompierii rămân la fața locului pentru a monitoriza zona.

În localitatea Boiereni sunt patru anexe inundate, iar în acest moment militarii acționează cu motopompe pentru evacuarea apei. De asemenea, în localitatea Dămăcușeni, două persoane, care au încercat să treacă râul Lăpuș cu un tractor, au fost surprinse de viitură și au rămas blocate în mijlocul râului. Pompierii au reușit să îi aducă în siguranță la mal.

În zona afectată de inundații s-au deplasat prefectul județului Maramureș, grupa operativă și inspectorul șef al I.S.U. Maramureș.

Lăsaţi un răspuns