Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Se lansează planul integrat comprehensiv de control al cancerului

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a anunţat, sâmbătă, că săptămâna viitoare se va lansa planul integrat naţional comprehensiv de control al cancerului, în prezenţa premierului Dacian Cioloş şi a reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate a Comisiei Europene.

bolnavPatriciu Achimaş Cadariu a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la conferinţa „Medici pentru tine”, organizată de Organizaţia Studenţilor Medicinişti (OSM) de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF), că în ceea ce priveşte screeningul cancerului de sân va fi deschis un program pilot în cele trei centre oncologice din Iaşi, Bucureşti şi Cluj, finanţat prin fonduri europene.

„În privinţa screeningului cancerului de sân ne propunem un program pilot în cele trei centre din Iaşi, Bucureşti şi Cluj, finanţat, sperăm, prin fonduri europene. Legat de cancerul colorectal, va fi din nou organizat un screening sub forma unui proiect pilot, la noi în ţară neexistând screening pentru cancer colorectal în acest moment”, a spus Achimaş Cadariu.

Acesta a subliniat că a văzut în timpul vizitei întreprinse, vineri, în Ungaria, un proiect transfrontalier dezvoltat împreună cu Universitatea din Arad, prin care s-au înfiinţat unităţi de screening de-o parte şi de alta a graniţei, lucru pe care l-a considerat remarcabil şi unic în peisajul medical românesc.

sursa: Mediafax

Lăsaţi un răspuns