Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

„Maraneaoş” – brandul sub umbrela căruia se doreşte organizarea unui festival

Satele Unite ale Maramureşului, un concept pe cale de concretizare.

mara 1Într-o Europă pornită demult pe drumul ireversibil al modernizării şi urbanizării, România deţine astăzi cea mai mare civilizaţie rurală autentică şi vie. În acest context, Maramureşul istoric, deşi periferic, e încă una dintre zonele cele mai atractive, atât prin patrimoniul său natural, cât şi prin cel material şi imaterial. Cu toate acestea, Ţara Maramureşului nu are o voce suficient de puternică pentru a se face auzită în lume atât pe cât ar merita. E nevoie de eforturi coordonate ale tuturor celor 36 de comune din această zonă, care să se constituie într-o reţea în cadrul căreia conlucrarea să „bată” spiritul concurenţial, pentru ca Ţara Maramureşului să scoată la iveală tot ce are mai autentic, să se dezvolte economic, iar turiştii să îşi dorească să vină aici.

Asociaţia Interculturală de Tradiţii, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Ţara Maramureşului”, Instituţia Prefectului Maramureş şi Consiliul Judeţean Maramureş au iniţiat un „Parteneriat interinstituţional pentru regenerarea patrimoniului cultural şi dezvoltare economică în Ţara Maramureşului”.

Joi, 14 aprilie 2016, la Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei, a avut loc o primă întâlnire de lucru la care au participat: prefectul Sebastian Mihai Lupuţ, Peter Hurley, preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii, Mihaela Vrabete, directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Ţara Maramureşului”, primari şi alţi reprezentanţi ai administraţiilor locale din cele 36 de comune ale Ţării Maramureşului.

După o introducere a prefectului Sebastian Mihai Lupuţ, în care acesta şi-a exprimat întreaga susţinere pentru această iniţiativă şi pentru activitatea de promovare şi dezvoltare a zonei desfăşurată de cele două asociaţii, afirmând că Instituţia Prefectului se va implica total în astfel de proiecte benefice maramureşenilor.

Peter Hurley a prezentat proiectul „Drumul lung”, care se va desfăşura în Maramureşul Voievodal în perioada 15-21 august 2016. Nu doar un festival, ci o campanie publică de conştientizare, „Drumul lung” este axat pe trei componente. Este vorba, în primul rând, despre Festivalul Satelor, pentru care se doreşte implicarea tuturor celor 63 de sate din Ţara Maramureşului, şi care va consta într-o serie de micro-evenimente locale, organizate în modul cel mai firesc, fără microfoane, fără scenă şi fără coregrafie, cu artişti ai satelor, bucate din partea locului şi alte produse locale.

A doua componentă o constituie Şcoala de vară „Moş Pupăză”, care va avea loc la Valea Stejarului (cu o extensie în Săpânţa), şi care îşi propune să ducă mai departe memoria lui Petru Godja, supranumit Moş Pupăză, unul dintre ultimii mari lideri ai ţăranilor maramureşeni, un meşter popular în lemn foarte apreciat, care a plecat din această lume în ianuarie 2016. Şcoala de vară, gândită după model irlandez, este un proiect pedagogic care îşi propune să răspândească meşteşugurile şi muzica tradiţională.

În sfârşit, a treia componentă se intitulează „Sus pe Bradova” şi va consta în trei concerte amplificate, susţinute într-unul dintre cele mai frumoase peisaje maramureşene, într-un amfiteatru natural, în satul Bîrsana. La această oră, organizatorii poartă negocieri cu: Subcarpaţi, Roots Revival, un experiment muzical internaţional care îşi are rădăcinile chiar în Maramureş, şi interpretul de origine maramureşeană Grigore Leşe. Festivalul se va încheia cu o mare serbare câmpenească în Săpânţa, la care vor fi invitate toate satele. Participanţii la atelierul de lucru au fost îmboldiţi să se implice în acest festival şi să propună cel puţin câte un micro-eveniment pentru fiecare sat, astfel încât, în luna august, întreaga Ţară a Maramureşului să se umple de turişti şi de un aer de sărbătoare.

A fost prezentat brandul Maraneaoş, sub umbrela căruia se doreşte organizarea fiecărui eveniment din cadrul festivalului. Numele, provenind prin alăturarea a doi termeni care amintesc de Maramureş şi de ideea de autenticitate, va fi inscripţionat pe etichete, care vor putea fi aplicate pe ambalajele tuturor produselor alimentare preparate aici şi care se doresc a fi comercializate.

De asemenea, festivalul va fi promovat sub genericul Satele Unite ale Maramureşului, căruia îi este alăturată o grafică amintind de drapelul Statelor Unite ale Americii, însă folosindu-se semne preluate de pe zadia şi cămaşa tradiţională maramureşeană. Fiecare sat care se implică în festival va avea steaua lui pe drapelul Satelor Unite ale Maramureşului. Se doreşte, astfel, transmiterea unui mesaj clar dinspre România rurală către România urbană: „Suntem aici, ţineţi cont de noi, vizitaţi-ne şi cumpăraţi-ne produsele!”. Conceptele vizuale au fost create de agenţia de publicitate “Friends” din Bucureşti.

Instituţia Prefectului Maramureş

Lăsaţi un răspuns