Gabriel Zetea, preşedinte PSD Maramureş, este susținut în unanimitate de organizația PSD Baia Mare pentru președinția Consiliului Judeţean (CJ) Maramureș.
La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat mini-conferința pentru desemnarea consilierilor județeni din partea Organizației PSD Baia Mare, pentru forul administrativ al județului. În cadrul întâlnirii, social-democrații băimăreni, la propunerea noului președinte ales, deputatul Florin Tătaru, au votat în unanimitate susținerea lui Gabriel Zetea, liderul județean al PSD, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș.
Deputatul Florin Tătaru, președinte al PSD Baia Mare a declarat că organizația pe care o conduce a avut privilegiul și onoarea ca, în prima mini-conferință de desemnare a candidaților pentru CJ, să facă și propunerea către PSD Maramureș, ca pentru funcția de președinte să fie susținut liderul social-democraților, Gabriel Zetea. ”Este nu numai o propunere firească, din perspectiva activității pe care Gabriel Zetea a desfășurat-o în cei patru ani de mandat, ca vicepreședinte al Consiliului Județean, dar este și o propunere care, în opinia mea, personal, dar și a organizației PSD Baia Mare, ridică standardul de performanță administrativă la un nivel pe care CJ Maramureș nu l-a mai atins până acum. Sunt convins că propunerea PSD Baia Mare va întruni sufragiile unanime ale întregii organizații PSD, respectiv a tuturor mini-conferințelor de alegeri pentru candidații care ne vor reprezenta în Consiliul Județean”, a declarat președintele PSD Baia Mare, deputatul Florin Tătaru.
Zetea: PSD trebuie să își asume câștigarea președinției CJ, pentru a repara neajunsurile guvernărilor succesive de dreapta
Nominalizat ca și candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș de către colegii săi social-democral din Baia Mare, liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că își va asuma câștigarea președinției în județ, pentru a repara neajunsurile guvernărilor de dreapta. ”Doresc, în primul rând, să mulțumesc colegilor mei social-democrați băimăreni, pentru o propunere care mă onorează, dar, mai mult ca orice, mă obligă la o muncă și mai accentuată pentru promovarea proiectelor județului Maramureș și, în principal, a proiectelor comunităților locale. Am fost prezent, în ultimii patru ani, în aproape fiecare localitate din județ, la ședințele consiliilor locale. Eu cred că doar la fața locului, în mijlocul comunităților, luând pulsul direct al maramureșenilor se poate face la nivelul Consiliului Județean Maramureș o prioritizare și o ierarhizare a proiectelor care trenează de prea mulți ani. PSD nu a câștigat niciodată, în mod direct, în județul Maramureș, funcția de președinte de Consiliu Județean. Până acum, acest portofoliu a aparținut exclusiv partidelor de pe dreapta eșichierului politic. Suntem mulțumiți de infrastructura județeană, în urma unor guvernări de dreapta în Maramureș? Suntem satisfăcuți de dezvoltarea economică a județului? De perspectiva care se oferă tinerilor? Eu spun că nu, pentru că în Maramureș e loc de mult mai bine. Tocmai de aceea, PSD trebuie să își asume câștigarea președinției Consiliului Județean Maramureș, pentru a repara neajunsurile guvernărilor succesive de dreapta, așa cum guvernele PSD, de-a lungul timpului, au reparat dezastrele economice ale PNL și PDL”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al PSD Maramureș