MODIFICAREA LEGII NR. 176/2010 VA AVEA CA EFECT ELIMINAREA SANCȚIUNILOR CE DECURG DIN ÎNCĂLCAREA REGIMULUI CONFLICTELOR DE INTERESE ȘI AL INCOMPATIBILITĂȚILOR
Marți, 26 aprilie 2016, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului a adoptat propunerea legislativă de modificare a art. 25 din Legea nr. 176/2010 (http://goo.gl/rbT4Pw), prin care se stabilește că persoanele care s-au aflat în stare de incompatibilitate, conflict de interese, sau cu averi nejustificate vor putea ocupa orice altă funcție, cu excepția celei care a generat incidentul de integritate.
Prin această modificare legislativă se viciază considerabil activitatea Agenției Naționale de Integritate prin eliminarea sancțiunilor ce decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilităților. Mai mult, modificările la Legea nr. 176/2010 vor institui posibilitatea rotirii în funcțiile publice a sute de persoane care intră sub incidența interdicției de a ocupa o funcție eligibilă pe o perioadă de trei ani, ca urmare a stării de incompatibilitate sau de conflict de interese.
Spre exemplu, o persoană care a încălcat regimul incompatibilităților în exercitarea calității de ales local (e.g. un primar, un consilier local, etc.) ar putea candida pentru un mandat de membru al Parlamentului (e.g. senator).
Precizăm că această modificare se află în contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014 în care se arată faptul că „a accepta interpretarea conform căreia unei persoane constatate a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese îi este interzis să mai ocupe doar funcția care a generat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese, putând, în schimb ocupa orice altă funcție eligibilă, ar pune, practic, la îndemâna categoriilor de persoane vizate de Legea 176/2010 un procedeu extrem de simplu de eludare a legii și aplicabilității sancțiunilor instituite de aceasta, aspect de neconceput într-un stat de drept”.
În virtutea acestor precizări, Agenția Națională de Integritate subliniază faptul că legislația privind regimul incompatibilităților are menirea de a sancționa orice abatere în procesul decizional administrativ a cărei principală menire este de a asigura protejarea interesului public, însăși rațiunea legiuitorului a fost aceea de a sancționa orice atitudini potrivnice legislației în vigoare, în ideea în care cei care aduc atingere interesului public, să fie privați de a mai ocupa funcții publice, tocmai pentru a preveni recidiva și situațiile în care interesul public continuă să nu fie respectat de către cel care a fost declarat în stare de incompatibilitate.
Propunerea legislativă afectează grav capabilitatea Agenției Naționale de Integritate de a duce la îndeplinire angajamentele asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, angajamente care privesc lupta împotriva corupției instituționale și asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor publice. Atribuțiile Agenției Naționale de Integritate privesc inclusiv competența de a adopta decizii cu caracter OBLIGATORIU pe baza cărora să poată fi aplicate sancțiuni descurajatoare, fiind cuprinse în Planul de acțiune – Condiționalitatea 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1346/2007.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE