În Sfânta și Marea Joi dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, miercuri seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Joi. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca capitolul 22, vs. 1-39.
Despre acestea patru momente sinaxarul Deniei din Sfânta și Marea Joi ne spune:
„Paștile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să Se jertfească și Paștile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți, Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr, la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Unul din cei care susțin aceasta este și dumnezeiescul Hrisostom. Au stat mai întâi cu toți în picioare încinși la brâu, încălțați, cu toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paștelui. Marele Atanasie spune, deși alții sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. În urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foișor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru. Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și stă jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina – așa spune dumnezeiescul Hrisostom – S-a sculat de la cină, Și-a dezbrăcat haina cea de deasupra și a turnat apă în vasul de spălat. Și El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele îi îndemnă la aceasta zicând: „Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor”, dându-se El Însuși pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar pe urmă Îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. Așadar, după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufletească neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei aduce vorba și despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui Ioan: „Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da”. Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: „Cel ce a întins mâna odată cu Mine în blid”. Și s-a întâmplat și una și alta. După puțin timp, luând pâinea, a zis: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”; la fel și paharul, zicând: „Beți din acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea”. Cu toate că a făcut acestea, totuși a mâncat și a băut cu ei. Vezi că Domnul numește Trupul Lui pâine și nu azimă. Să se rușineze cei care aduc azimă la sfânta jertfă. După Cină a intrat satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și dumnezeiasca Scriptură spune că a plecat și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți. La sfârșitul Cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: „Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta.” Petru a zis: „Dacă se vor sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de Tine!”. Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Hristos i-a răspuns lui Petru: „Înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!”. Într-adevăr, cocoșul, ca să dea de știre nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată. Pentru aceasta Domnul i-a încredințat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoși o dată ce el, prin el însuși a cunoscut cât de ușor este plecată firea omenească spre păcat. Întreita lepădare a lui Petru închipuiește păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfățișează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; și a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a tămăduit lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăință, prin cele trei întrebări ce i le-a pus: „Petre, Mă iubești?”. În urmă, arătându-Se om, spune ucenicilor: „Întristat este sufletul Meu până la moarte!” S-a depărtat apoi ca la o aruncătură de piatră și S-a rugat, zicând de trei ori: „Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!”. A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. Îndreptându-se către Petru, i-a spus așa: „Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine?” ca și cum i-ar fi spus: „Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?”. Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, S-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda, luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mulțime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaștere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când au pus iudeii mâna pe El, El a plecat nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: „Pe cine căutați?”. Și nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit?” Cu alte cuvinte, i-a zis: „Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit”. Apoi spune din nou: „Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe”. Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul – că aveau la ei cuțite fiindcă erau după Cină – a lovit pe Malhus, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu-i frumos ca un bărbat duhovnicesc să facă uz de cuțit, și vindecă urechea lui Malhus. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile. Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci poate o călcare de Lege, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de Taină că atunci trebuia să mănânce Paștile. El a mâncat Paștile Legii noaptea, și apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Și într-adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile. Pentru aceasta și noi tot Joi prăznuim și facem pomenire de acele fapte înfricoșătoare și cu neputință de rostit prin cuvinte. Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.” („Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS 1999)
Joi se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul XIX, versetele 10 la 19 și cartea Iov capitolul XVIII, 1-23 și XLII, 1-5. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul XXVI, 2-20; Ioan XIII, 3-17; Matei XXVI, 21-39; Luca XXII, 43-44; Matei XXVI, 40-75; XXVII, 1-2.
Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru– au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Iason era din Tars (Cilicia – Asia Mică), ajungând mai târziu episcop aici, iar Sosipatru era din Ahaia (Grecia) şi a ajuns episcop în Iconia (Asia Mică). Au zidit o biserică în insula Corfu în cinstea Sfântului Mucenic Ştefan. Au fost închişi de către guvernatorul insulei, Querculin, împreună cu şapte tâlhari care au trecut la creştinism suferind, în cele din urmă, moarte martirică în cazanul cu smoală. Fiind supuşi supliciilor, Sfinţii Iason şi Sosoipatru, au suferit pentru Hristos şi au oferit un exemplu pentru Cherchira, fiica chinuitorului lor care a trecut la creştinism şi apoi a suferit moarte martirică.
Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas– În timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, Martirologiile pomenesc şi numele a trei mărturisitori ai lui Hristos dintr-un sat de lângă Durostorum, capitala provinciei Moesia Inferior. Aceştia erau: Maximus (Maxim), Quintilianus (Cvintilian) şi Dadas (Dada), originari din satul Ozovia (Ozobia). Primii doi aveau nume romane, iar ultimul purta un nume dac, semn că ei aparţineau populaţiei din acel sat. Maxim, era citeţ sau lector, deci un cleric de grad inferior care citea din Sfânta Scriptură la anumite slujbe. Din sinaxarul zilei de 28 aprilie, ziua pătimirii lor, aflăm că au fost pârâţi de cineva că sunt creştini. Din ordinul guvernatorilor provinciei Moesia Inferior – Tavrinius şi Gavinius – au fost arestaţi, legaţi în lanţuri şi duşi în cetatea Durostorum. Cei doi dregători le-au propus să se lepede de credinţa în Iisus Hristos şi să aducă jertfe „mamei zeilor”, făgăduindu-le chiar că îi vor face preoţi la un templu păgân închinat acesteia. Au refuzat toţi trei şi au rostit chiar cuvinte jignitoare la adresa acelor dregători şi a zeilor la care se închinau. De pildă, Maxim spunea, între altele: „Hristos este împăratul cerurilor, Care poartă de grijă de toată făptura şi ţine în palmă toate câte sunt, iar noi nu ne vom închina niciodată la idoli făcuţi de oameni”. În faţa acestui refuz, dregătorii au poruncit să fie aruncaţi în închisoare. Acolo, „prin îngerească arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu”. Acelaşi sinaxar înfăţişează suferinţele pe care le-au îndurat pentru statornicia lor în credinţa creştină: „Deci, Sfinţi daco-români şi români scoţându-i din temniţă, i-au dezbrăcat de hainele lor şi legându-i, i-au întins pe pământ şi i-au bătut foarte cumplit, după care i-au aruncat din nou în închisoare. Văzând că nu primesc nici într-un chip să aducă jertfe şi să se închine zeilor, au fost duşi în satul lor, în Ozovia, unde li sa tăiat capul. Pătimirea lor s-a petrecut într-o zi de 28 aprilie, probabil în anul 304.
sursa: basilica.ro