Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Şofer din Târgu Lăpuş vinovat pentru accidentul din Bistriţa

O femeie de 55 ani și-a pierdut viața, iar alte șapte persoane au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineața la intrarea în municipiul Bistrița, pe DN 17. În accident au fost implicate patru autoturisme în care se aflau în total zece persoane.

accident bistritaPotrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Alexandra Vereșezan, vinovat de producerea accidentului este șoferul unui tir, în vârstă de 32 ani, din Târgu Lăpuș, care, pe fondul neatenției și al neadaptării vitezei la condițiile de carosabil umed, a colizionat un microbuz aflat în fața sa, care oprise la o trecere de pietoni, arată Agerpres.

În urma impactului, microbuzul a ricoșat în alte două autoturisme aflate în față, oprite de asemenea la trecere. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Șapte dintre răniți se aflau în microbuzul lovit de tir. Potrivit reprezentantului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, patru dintre aceștia au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a fi scoși în siguranță, doi fiind în stare gravă — un bărbat care a fost transportat de urgență la spitalul din Bistrița și o femeie căreia i s-au efectuat manevre de resuscitare la fața locului.

Agerpres arată că şoferul tirului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Lăsaţi un răspuns