Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Conferinţa preoţească de primăvară

Marţi, 17 mai 2016, de la ora 8,00, au debutat, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, conferinţele preoțești de primăvară în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, prezidate de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

conferinta preoteascaConferinţa a început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de protopopul de Satu Mare, pr. Ioan Socolan, protopopul de Carei, pr. Marian Crainic, de protopopul de Oaş, pr. Mihai Feher şi arhim. dr. Timotei Bel, stareţul mănăstirii şi exarhul mănăstirilor din Eparhie, în prezenţa tuturor preoţilor din cele trei protopopiate, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se. La Sfânta Liturghie a asistat P.S. Iustin Sigheteanul.

Tema conferinţei se intitulează „Perspectivele educaţiei religioase în societatea românească”, în contextul declarării, de către Patriarhia Română, a anului 2016 ca „An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin-ortodox”.  Referatul a fost întocmit şi susţinut de pr. Milan Bălan, consilier eparhial al Sectorului Educaţional.

În referat se face o scurtă abordare a principalelor elemente ale educaţiei creştine de-a lungul timpului, o descriere a tabloului actual al educaţiei religioase (familia, Biserica, Şcoala), impactul secularizării şi al confruntărilor sociale asupra educaţiei religioase, cu provocările contemporane, prezentarea învăţământului teologic din Eparhie etc.

În finalul conferinţei a luat cuvântul P.S. Iustin Sigheteanul, care s-a referit la misiunea complexă a preoţilor privind educaţia tineretului, modul de comunicare cu tinerii, încrederea pe care aceştia trebuie să o aibă în Biserică şi în preoţii ei, pentru că în Biserică tinerii găsesc răspunsuri la întrebările care îi frământă, iar preotul, ca păstor, are misiunea de a fi educator al tinerilor şi în acelaşi timp, un prieten al lor, care să-i conducă pe calea adevărului evanghelic.

Andrei Fărcaş

 

 

 

 

Lăsaţi un răspuns