Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 22 noiembrie 2017

Ministrul Mediului: E “revoltător” fenomenul tăierilor ilegate de la Tarnița Bălășănii

Cristiana Pașca-Palmer, ministrul Mediului, a împărtășit câteva impresii legate de zonele vizitate în Maramureş. Ea a caracterizat drept “revoltător” fenomenul tăierilor ilegate de la Tarnița Bălășănii, și a precizat că situația nu este singulară.

padure-taiataCu prilejul vizitei făcute în Maramureş, ministrul a menționat că în perioada 2012-2014, în județul nostru volumul tăierilor ilegale a fost de circa 180.000 metri cubi. În ultimul timp, media controalelor în acest domeniu este de unul la două zile. În ceea ce privește apelurile la 112 pentru semnalarea unor transporturi ilegale de lemn, nivelul acestora este mai scăzut în Maramureș decât în alte județe. Astfel, din 2014 până azi s-au înregistrat în județul nostru doar 642 de apeluri. Doamna ministru a mai precizat că domeniul conservării pădurilor este una dintre principalele priorități în mandatul său.

În ceea ce privește iazurile de decantare Colbu 1 și 2, Cristiana Pașca-Palmer le-a caracterizat drept un bun exemplu a ceea ce înseamnă ecologizarea, însă lucrările nu sunt finalizate și nu a fost făcută recepția finală.

Ministrul a mai vorbit despre fenomenul construcției microhidrocentralelor de munte, despre care a spus că este în descreștere, în acest moment ministerul având doar 6 astfel de investiții în curs de avizare. Se urmărește, totodată, și impactul celor care sunt deja construite și se efectuează controale privind felul în care au fost acordate avizele.

În cursul zilei de viner, 6 mai, și sâmbătă, 7 mai, ministrul mediului urmează să viziteze iazul de decantare de la Bozânta, groapa de gunoi de la Fărcașa și să efectueze o vizită în orașul Târgu Lăpuș.

Institutia Prefectului Maramures

Lăsaţi un răspuns