Microintreprinderile a caror cifra de afaceri reprezinta echivalentul sumei de pana la 100.000 de euro pentru anul precedent si care au pana la 9 salariati vor putea opta, incepand cu 2011, intre plata unui impozit pe profit de 16% si plata unei taxe de 3% din venituri, a anuntat ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu.
Prevederea a fost inclusa in modificarile Codului fiscal, adoptate de Guvern in sedinta de astazi. Potrivit ministrului Finantelor, nu vor avea posibilitatea sa opteze intre ce doua posibilitati de plata microintreprinderile care obtin venituri din activitati bancare, asigurari, jocuri de noroc, consultanta si management.
Ministrul Ialomitianu a precizat, raspunzand unei intrebari, ca in cazul in care toate microintreprinderile eligibile ar opta pentru plata unei taxe de 3% din cifra de afaceri, impactul bugetar ar fi de 100 de milioane de lei in 2011.
O alta modificare adusa Codului fiscal se refera la impozitarea cu 16% a veniturilor nedeclarate a caror natura nu este cunoscuta la momentul controlului de catre ANAF.
Ministrul Finantelor a mentionat ca in cazul oricarei persoane fizice care a facut cheltuieli sau detine elemente de patrimoniu mai mari cu 10%, dar nu mai putin de 50.000 de lei, decat veniturile declarate, se vor face verificari ale situatiei fiscale si daca se constata ca exista venituri nedeclarate a caror natura nu este cunoscuta, acestea se impoziteaza cu 16%.