Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 noiembrie 2024

Horincii fara cazane

La Cicarlau, primarul reclama ca Politia „doarme” si hotii fura cazanele

foto:ziare.com

foto:ziare.com

Palincarii din zona Cicarlau au ramas fara obiectul muncii. Asta nu din cauza acizelor sau a altor taxe care trebuie achitate de producator, ci din cauza hotilor. Persoane necunoscute au actionat in repetate randuri si au furat cazanele din horincii. Astfel de situatii s-au inregistrat atat in localitatea Cicarlau, cat si in Ilba, Ilba Handal si chiar la Seini. Populatia din zona este nemultumita pentru ca hotii le-au creat pagube, iar acum nu mai au cu ce sa faca palinca. Cel mai revoltat este Vasile Zete, primarul comunei Cicarlau, care s-a aratat deranjat de masurile luate de oamenii legii. Acesta a luat pozitie in sedinta Colegiului Prefectural si chiar s-a declarat nemultumit de modul in care oamenii legii isi desfasoara activitatea. “La noi in zona hotii au furat toate cazanele de la palincii. Am ramas fara cazane si am cerut informatii la Politie. Am vrut sa aflu daca se face ceva pentru identificarea autorilor, dar nu prea am primit raspuns. Pe langa problema cazanelor, am ajuns chiar sa fim avertizati ca trebuie sa ne pazim clopotele de la biserica. Daca s-a ajuns pana aici inseamna ca situatia nu trebuie trecuta cu vederea. Cred ca ar trebui intocmit un plan de masuri si sa nu ne limitam la a aplica amenzi proprietarilor de cazane pe motiv ca nu si-au asigurat palinciile cu paza sau cu sisteme de supraveghere. Astfel de masuri sunt greu de luat pentru ca, in majoritatea zonelor, palinciile sunt amplasate pe vai”, a declarat Zete. Prezent la discutii, comisar sef Liviu Taut, seful Inspectoratului de Politie al Judetului, s-a abtinut de la comentarii privind situatia semnalata.

Lăsaţi un răspuns