Proiectul de hotarare privind aprobarea bugetului propriu al Consiliului Judetean (CJ) Maramures a intrat in dezbatere in sedinta ordinara de luni, 7 februarie, si a starnit reactii aprinse. Disputele au inceput dupa ce reprezentantii comisiei juridice au propus un amendament prin care 100 de mii lei s-au retras din suma care urma sa ajunga la Ansambul National Folcloric Transilvania si directionati inspre centrul de informare turistica (50 mii lei) si centrul creatiei populare (50.000 lei). Cu toate ca amendamentul a fost votat in unanimitate, Gheorghe Simon a intervenit in dezbateri pentru a atrage atentia asupra modului in care s-a intocmit bugetul.
Conform proiectului votat de consilieri, bugetul CJ pe acest an prevede cheltuieli in valoare de 254.160 mii lei, finantate din mai multe venituri. Este vorba de 2.842 mii lei, suma ce provine din taxe si impozite locale, 28.963 mii lei, cote defalcate din impozitul pe venit, 13.685 mii lei, sume alocate de Directia Finantelor Publice pentru echilibrarea bugetului propriu, 45.672 mii lei sume defalcate din TVA si 9.500 mii lei din sumele defalcate din TVA pentru drumurile judetene. La acestea se mai adauga alte 16.303 mii lei din TVA pentru echilibrarea bugetului si 86.809 mii lei din subventii de la bugetul de stat si 50.386 mii lei – sume primite de la Uniunea Europeana. In proiectul de hotarare supus dezbaterilor in sedinta ordinara din luna februarie, au fost prinse si articole referitoare la aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli ale institutuulor aflate in subordinea CJ, precum si un articol care vizeaza constituirea unui fond de rezerva pentru finantarea unor cheltuieli neprevazute sau urgente care vor aparea in cursul exercitiului bugetar.
Cultura si Agricultura au starnit reactii aprinse
Aprobarea sumelor pentru institutiile de cultura au starnit reactii aprinse in randul consilierilor locali. Acestia s-au aratat nemultumiti de valoarea fondurilor propuse pentru Centrul Creatiei Populare (483.000 lei). Un alt motiv de disputa au fost fondurile pentru agricultura 0,04% din bugetul judetului. Spiritele s-au incins dupa ce consilierul Gheorghe Simon a declarat ca proiectul de buget nu e bine fundamentat. “Avem un proiect de buget care a fost facut numai de dragul de a-l avea. Nu are niciun fundament, fie ca e vorba de bugetul propriu al CJ, fie ca e vorba de institutiile din subordine. Daca acesta a fost intocmit de presedintele CJ, cred ca ar trebui sa-si dea demisia. Ma ingrijoreaza ce scrie la capitolul bunuri si servicii si nu as vrea sa gasesc in aceasta hotarare vreun articol prin care achizitionam un Audi A 8. Nu stiu ce masuri ati luat pentru rentabilizarea institutiilor din subordine, daca s-a facut ceva pentru reducerea consumului de carburanti sau a consumului de apa acolo unde se plateste pausal si nu e contorizata. Spun astea pentru ca am fi putut face economie si sa trecem sume la investitii, sa ajutam administratiile locale”, a declarat Simon.
In replica, Mircea Man, le-a reamintit consilierilor ca, in conformitate cu legea, in cadrul comisiilor de specialitate, au avut posibilitatea sa vina cu amendamente, ceea ce nu s-a intamplat. “Proiectul a fost discutat cu liderii grupurilor din CJ, cu aparatul propriu si executiv, s-a discutat in comisiile de specialitate, iar acum vorbiti de rea-intentie. Legea va permite sa veniti cu amendamente, cu initiative. Nu am fost in sala cand ati lucrat la comisii pe buget, la repartizare. In comisii ati facut ce ati vrut, iar acum insinuati ca presedintele e de vina. Daca vreti, reluam discutiile pana la prima sedinta extraordinara”, a subliniat Man.
Spiritele s-au calmat si proiectul a fost votat de majoritatea consilierilor, fiind inregistrate doua abtineri.