Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Pact de neagresiune semnat intre PNL, PSD si PC

Semnare protocol

Semnare protocol

Protocolul USL a fost semnat la nivel local

“Iubire imposibila” – legalizata la sediul PSD Maramures. Social-democratii au fost gazda unui moment politic istoric. La sediul organizatiei judetene s-a semnat protocolul dintre cele trei partide, membre ale Uniunii Social-Liberale. Evenimentul de semnare a protocolului a inceput cu intarziere, situatia fiind pusa pe seama liberalilor, carora le-a luat ceva timp sa traverseze strada pentru a ajunge la sediul PSD. Documentele nu s-au semnat pana cand la sediul PSD nu a ajuns un liberal, cu greutate, adica fostul deputat Ioan Hoban.

Consilieri locali si judeteni, sefi de organizatii locale, vicepresedinti ai organizatiilor judetene din PNL, PSD si PC s-au reunit vineri, 25 februarie, pentru a fi martori la “casatoria oficiala” dintre organizatiile judetene a celor trei partide.

Mircea Ursache, presedintele PSD Maramures, a pozat intr-un maestru de ceremonii. In calitate de gazda, el a deschis evenimentul cu o scurta prezentare, iar apoi s-a trecut la semnarea documentelor. Liberalii au avut unele probleme in ceea ce priveste reprezentarea la eveniment. Radu Stef, presedintele organizatiei judetene, a lipsit din cauza unor probleme de sanatate. Locul acestuia a fost suplinit de trei liberali< deputatul Vasile Berci – care a semnat documentul, secretarul regional, Gavril Ardusatan – care a pus stampila si deputatul Pavel Horj – supervizor. PC a fost reprezentat de Razvan Birisan, presedintele organizatiei judetene.

Impreuna la bine si la rau

Semnarea, la nivel local, a protocolului de colaborare dintre partidele care formeaza USL nu i-a determinat sa uite de “meciurile” purtate la nivel local intre liderii acestor partide, despre sagetile aruncate, mai ales in campaniile electorale, si declaratiile taioase. Astfel, in discursul rostit de liderii celor trei organizatii, fiecare s-a angajat, precum prevede documentul, ca nu va recurge la gesturi de agresiune si orice neintelegere va fi mediata, chiar daca pentru acest lucru va fi nevoie de interventia liderilor de la nivel central.

In ceea ce priveste nominalizarea candidatilor pentru alegerile locale din anul 2012, aceasta nu va avea loc decat dupa desfasurarea sondajelor de opinie din vara acestui an, conform protocolului Uniunii Social Liberale.

“Sa fim realisti, exista si localitati in care au fost animozitati intre liderii partidelor pe care le reprezentam, mai ales in campaniile electorale. Sper sa avem capacitatea ca problemele de aceasta natura sa le rezolvam in cadrul intalnirilor bilaterale. Am inteles ca nu e loc de intors si de jocuri meschine si ca prin semnarea acestui protocol avem sansa de a redresa aceasta tara”, a punctat Vasile Berci.

Lăsaţi un răspuns