Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 24 aprilie 2024

Presedintele CJ vrea baze sportive in sate

“Tinerii nu mai sunt interesati sa faca miscare, le lipseste conditia fizica, desi acum au mult mai multe conditii si baze sportive”, a declarat Mircea Man, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Maramures, in cadrul unei discutii cu Mircea Sandu, presedintele Federatiei Romane de Sport.“Imi aduc aminte ca atunci cand eram copil, adolescent, abia asteptam sa iesim cu totii de la biserica, mancam in familie si apoi mergeam pe terenul de fotbal sau cel amenajat din curtea scolii. Toti tinerii si copiii faceau miscare pana la epuizare. Nu stiam de sali de sport si conditiile existente acum in bazele sportive. Din pacate, nu mai e la fel. Tinerii se opresc in baruri, isi pierd vremea ore in sir fara a face ceva benefic pentru corpul si sanatatea lor, adica mai mult sport. Eu chiar si acum stau pe teren 6-7 ore fara probleme, dar constat cu dezamagire ca sunt tineri de 20-25 de ani care nu rezista mai mult de o ora, doua sa faca miscare. Gafaie si ies din teren epuizati”, a subliniat Man.

Presedintele CJ a declarat ca este interesat de promovarea sportului in randul elevilor. “Important e sa aducem copiii spre sport. Ma voi implica personal sa gasim in toate satele din Maramures profesori buni, care sa stie sa le insufle elevilor pasiunea pentru sport, pentru competitie si performante sportive. Avem cele mai bune conditii, doar sa existe interes. Primarii au inceput sa constientizeze necesitatea bazelor sportive moderne la sate, acest lucru concretizandu-se deja in multe comune din Maramures”, a declarat presedintele CJ.

Lăsaţi un răspuns