Trei cetateni pakistanezi care intentionau sa iasa ilegal din tara pentru a ajunge mai apoi în Austria au fost retinuti de politistii de frontiera din Carei.
Joi, 08 decembrie a.c., politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Carei au fost anuntati de catre un politist din cadrul Sectiei nr. 7 Politie Rurala Carei ca în localitatea Capleni acesta din urma a retinut o persoana de sex masculin care întreba localnicii, în limba engleza, unde este Budapesta.
Politistii de frontiera din cadrul sectoarelor P.F. Carei si Berveni au declansat o actiune pentru combaterea migratiei ilegale în zona de responsabilitate. Doua ore mai târziu, lucratorii P.F. din Carei au depistat si retinut doua persoane care se adaposteau în caroseria unei masini abandonata pe un teren agricol dintre localitatile Capleni si Domanesti.
Toti cei trei cetateni au fost dusi la sediul S.P.F. Carei pentru cercetari. Din verificarile efectuate s-a stabilit ca este vorba despre trei cetateni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 18 si 52 de ani, care au declarat ca intentionau sa ajunga în Austria.
În cursul zilei de 07 decembrie, cei trei s-au întâlnit în Baia Mare, au calatorit cu diferite mijloace de transport pâna în aproprierea orasului Carei, apoi s-au deplasat pe jos pe tot parcursul noptii de 07 spre 08 decembrie, evitând localitatile. În dimineata zilei de 08 decembrie, când deja se aflau în Capleni, au observat dupa numerele de înmatriculare ale masinilor ca sunt tot în România. Au hotarât sa astepte lasarea întunericului pentru a porni din nou la drum, în speranta ca vor reusi sa treaca ilegal din România în Ungaria, pentru a ajunge în final în Austria. Însa în cursul zilei de joi, 08 decembrie, au fost retinuti.
Cei trei pakistanezi sunt cercetati în stare de libertate pentru savârsirea infractiunii de tentativa la iesirea din tara prin trecere ilegala a frontierei de stat si au fost predati la Centrul de Cazare si Proceduri O.R.I. Somcuta Mare.