Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Ponta vrea sa ne opareasca cu apa rece

Să loveşti în copiii altora pentru că tu ai o răfuială cu părinţii lor este o josnicie şi o dovadă de slăbiciune. Puţini sunt cei care recurg la astfel de gesturi. Trist este că, în ultima vreme, politicienii care pozează în persoane interesate de binele ţării şi al populaţiei, aruncă din ce în ce mai des cu noroi pe zid, chiar dacă ştiu că acesta nu se lipeşte.

Spre exemplu, Victor Ponta, premierul României, a ajuns să lovească în fiica cea mare a preşedintelui ţării, pentru că are o bătălie cu tatăl ei. Atacul face referire la un teren pe care fata preşedintelui l-a achiziţionat într-un judeţ de lângă capitală. Atacul vine într-o perioadă în care elevii, studenţii şi dascălii sunt în stradă, angajaţii din sănătate sunt la un pas de greva generală, proiectul de buget pentru 2014 crează controverse, iar populaţia o duce din ce în ce mai greu şi, în plus, de la anul, se anunţă alte majorări de preţuri şi de taxe.

În locul acestui scandal, menit parcă să distragă populaţiei sufocate de biruri atenţia de la problemele de zi cu zi, Ponta ar fi putut să facă o plângere la parchet în care să arate că fata preşedintelui a săvârşit o ilegalitate şi să-şi concentreze energia pentru a face ceea ce trebuie să facă un premier. Dar el a ales o altă cale şi încearcă să ne opărească cu apă rece. Sau poate Ponta face parte din grupul celor care acţionează haotic şi nu ştie să conducă şi nu ştie “să comande nici măcar o cafea”, aşa cum a spus un coleg de-al său de partid. În astfel de condiţii ne întrebăm ce mai caută Ponta în fruntea unui partid social şi democrat, ce mai caută în fruntea unui guvern dacă nu poate duce o bătălie politică aşa… ca între bărbaţi şi îşi loveşte adversarii atacându-le copiii.

Lăsaţi un răspuns