Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Trei barbati, suspecti de crima, au fost arestati preventiv

catuseDoi adulti si un minor au fost arestati preventiv fiind suspecti de savarsirea crimei de la Dragomiresti.

 

Tribunalul Maramures a decis arestarea preventiva in 5 ianuarie, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Tribunalul a dispus arestarea preventiva pe o durata de 29 de zile a inculpatilor Gavrila Hotico, in varsta de 36 de ani si Gheorghe Chindris, in varsta de 24 de ani, precum si arestarea preventiva pe o durata de 19 zile a inculpatului minor M. Ion, in varsta de 16 ani. Toti sunt domiciliati in localitatea Dragomiresti, nu au antecedente penale, iar acum sunt cercetati pentru savarsirea infractiunii de omor calificat.

 

Pentru a dispune arestarea preventiva, instanta a retinut ca in cauza exista indicii temeinice care sa justifice presupunerea ca inculpatii, in data de 01.01.2014, pe fondul consumului de alcool, i-au aplicat victimei P. G. V. mai multe lovituri la nivelul capului si a abdomenului, provocandu-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

 

De asemenea, instanta a respins cererile formulate de inculpatii H. Gavrila si M. Ion de a se lua masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, precum si cererea inculpatului C. Gheorghe de a se lua masura obligarii de a nu parasi localitatea.

Impotriva hotararii Tribunalului Maramures poate fi declarat recurs in termen de 24 de ore de la pronuntare.

Gheorghe Chindris a declarat recurs imediat dupa pronuntarea sentintei

Lăsaţi un răspuns