Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Nerespectarea arhitecturii traditionale, subiect de dezbateri la nivel judetean

casa de lemn

casa de lemn

Directia de Dezvoltare si Investitii din cadrul Consiliului Judetean (CJ) Maramures a avut ieri o reuniune a Grupului de lucru judetean, actiune care a adus la masa dialogului institutii din intreg Maramuresul pentru a dezbate proiecte si ordinea prioritatii lor, dar a luat in discutie si aspecte ce tin de nerespectarea arhitecturii traditionale.

La sedinta de lucru au fost prezenti reprezentanti ai Asociatiei Zona Metropolitana, ADI – Apa si Canal, primarii din judet, reprezentanti ai Facultatii de Stiinte a Centrului Universitar Nord Baia Mare, Agentia de Protectie a Mediului, Inspectoratul Scolar, Centrul Judetean Infoturism, dar si Institutia Prefectului si reprezentanti ai Camerei de Comert si Industrie. Obiectivul principal al intalnirii a fost dezbaterea portofoliului de proiecte propuse spre aprobare catre ADR Nord-Vest, proiecte apartinand CJ Maramures, unitatilor administrativ-teritoriale.

„S-a solicitat membrilor Grupului de lucru judetean conturarea de observatii privind centralizatorul de proiecte pus la dispozitie. Necesarul de fonduri in vederea realizarii proiectelor de infrastructura propuse este unul foarte mare, de aceea s-a convenit asupra importantei prioritizarii lor, stiut fiind ca proiectele de infrastructura sustin dezvoltarea economica a judetului. Un alt subiect important ridicat a vizat modul in care se construieste in Maramuresul istoric si faptul ca arhitectura traditionala pierde tot mai mult teren in favoarea arhitecturii moderne. Studiile si concluziile arhitectilor, realizate in zone reprezentative din judet, releva cu prisosinta acest lucru. S-a concluzionat ca este necesara o initiativa legislativa in acest sens, prin care sa se reglementeze respectarea elementelor de arhitectura traditionala pentru ce se va construi in Maramures.  S-au nominalizat aici proiecte prioritare pe domenii de interes cum sunt dezvoltarea economica, protectia mediului, turism, cultura, valorificare patrimoniului minier, educatie, sanatate. Scopul acestor intalniri este sa conturam impreuna observatii, sa venim cu idei si cu solutii”, se arata intr-un comunicat de presa al CJ Maramures.

 

 

 

 

 

Lăsaţi un răspuns