Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Primarul Chereches, cercetat de DNA dupa atribuirea directa a unui contract de audit

Raportul de audit al Primăriei Baia Mare avea ca miză discreditarea fostului edil, Cristian Anghel

Zeci de dosare şi teancuri de documente au ajuns în mâna procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după percheziţiile efectuate în Baia Mare, inclusiv în primărie. Primele verificări s-au finalizat cu punerea sub acuzare a mai multor persoane, inclusiv a primarului Cătălin Cherecheş. Pe numele acestuia au fost formulate trei capete de acuzare.

catalin chereches

catalin chereches

Primarul Cherecheş nu a fost încă trimis în judecată, însă situaţia pare destul de complicată, având în vedere motivele pentru care a fost pus sub acuzare. Mai mult, procurorii vor trebui să grăbească finalizarea anchetei, mai ales că săptămâna trecută, la prezentarea bilanţului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe anul 2013, Tiberiu Niţu, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea eficientizării unităţilor de parchet, a solicitat soluţionarea dosarelor deschise anul trecut.

Achiziţii publice dubioase

O parte din cercetările procurorilor vizează achiziţiile publice ale administraţiei locale, în jurul cărora planează suspiciuni de fraudă. Cu alte cuvinte, se verifică ce afaceri dubioase s-au făcut care au adus beneficii personale primarului Cherecheş. Volumul de muncă este destul de mare, pentru că la probatoriu au fost duse mai multe contracte care trebuie verificate, în condiţiile în care cercetările procurorilor anticorupţie se întind şi pe perioada pe mandatului anterior al lui Cătălin Cherecheş, obţinut în urma alegerilor locale parţiale.

Contractul de audit extern- verificat de DNA

Asupra primarului planează suspiciuni încă din luna iunie a anului 2011, când a încheiat un contract pentru audit la Primăria Baia Mare. Contractul s-a încheiat cu societatea PricewaterhouseCoopers Audit S.R.L. („PwC Audit”), însă fără a fi scos la licitaţie. Cherecheş a preferat să negocieze direct cu reprezentanţii Pricewaterhouse Coopers, una dintre cele mai mari companii de profil din lume. Încă de la preluarea mandatului de primar (după alegerile parţiale), Cherecheş a anunţat că instituţia va fi trecută printr-un proces de evaluare care să stea la baza formării unei opinii asupra gradului de corespondenţă. ”Auditul se desfăşoară pe trei paliere: juridic, resurse umane şi economic”, a declarat Cătălin Cherecheş, la începutul lunii iunie 2011. Tot atunci, primarul a afirmat că pentru auditarea instituţiei, municipalitatea va achita aproximativ 25.000 de euro.

Audit fără ştirea Consiliului Local

Iniţial, Cherecheş a vrut să facă auditul, însă a uitat să consulte Consiliul Local Baia Mare. În lipsa unei hotărâri a Consiliului Local, Cherecheş a decis să amâne auditul. În 9 iunie 2011, primarul Cherecheş a declarat că ia în calcul două variante- un audit extern efectuat de o firmă de specialitate, în acest caz costurile fiind de 1,5-4 miliarde lei. Cea de-a doua variantă prezentată de primar presupunea efectuarea unui audit apelând la resursele intelectuale şi profesionale din Baia Mare sau chiar un audit făcut de primar împreună cu consilierii personali. Mai mult, tot în 9 iunie, deşi procesul de evaluare nu era efectuat, primarul a anunţat că, la nivel organizatoric vor fi efectuate schimbări, iar unii directori de servicii vor fi schimbaţi din funcţie.

Motivul real al auditului – denigrarea lui Anghel

“Am în vedere modificarea structurii primăriei şi voi face o propunere, în acest sens, Consiliului Local. Poate unele servicii vor fi transformate în direcţii şi vor fi aduse în subordinea primăriei, poate personalul va fi mutat de la un serviciu la altul, poate, de fapt sunt sigur, că unii directori vor fi înlocuiţi şi îşi vor găsi utilitate în alta parte”, a declarat Chereches la acea vreme.
În vederea realizării auditului, a fost alocată din bugetul local suma de 400.000 lei. Cherecheş a motivat că şi-a dorit auditul extern pentru a clarifica şi pentru a arăta care era modul de lucru în Primaria Baia Mare înainte de instalarea sa, cu precădere pe timpul ultimului mandat al lui Cristian Anghel.

Achiziţie publică amânată

Procedura de achiziţie publică a fost lansată abia în toamna anului 2011. La acea vreme s-a vorbit de contractarea unor servicii de consultanţă juridică şi servicii generale de consultanţă în management în legătură cu activitatea instituţiei primarului. În discuţie s-a luat un audit pe mai multe segmente (financiar, juridic şi resurse umane) cu scopul evaluării activităţii funcţionarilor publici, iar criteriul de atribuire a contractului de achiziţie urma să fie- oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar. Data limită de depunere a dosarelor a fost 7 septembrie. Primăria a solicitat garanţii de participare în valoare de 6.400 lei. Valoarea estimativă a proiectului a fost stabilită la 321.000 lei fără TVA, sursa de finanţare fiind bugetul local, iar termenul limită pentru finalizarea raportului a fost stabilit pentru 30 noiembrie 2011.

Atribuire ”pe prietenie”, cu 25.000 de euro pentru o muncă de două luni

Ca să poată încredinţa contractul, primarul l-a împărţit în trei, pentru că altfel valoarea totală a auditului ar fi depăşit valoarea permisă de lege pentru o achiziţie directă. Cătălin Cherecheş nu a ascuns faptul că a primit o reducere de la oficialii firmei care s-au angajat ca în două luni să predea raportul financiar şi de resurse umane şi că partea juridică vor fi analizată de o firmă de avocatură. “Sunt două sau trei oferte pe care le-am cerut de la firme importante. Am primit o ofertă foarte bună, pe care am putea-o numi mai degrabă un gest prietenesc, de la firma Pricewaterhouse Coopers Audit. Cu această firma vom realiza auditul pe partea de resurse umane şi financiar, iar cu o firmă de avocatură vom realiza palierul juridic. În termen de 20 de zile, cât am convenit cu firma de audit, vrem să avem o situaţie clară asupra resurselor umane, deoarece doresc o reorganizare a organigramei”, a explicat Cherecheş, înainte de atribuirea contractului. Astfel, pentru contractarea firmelor care să realizeze auditul s-a sărit peste licitaţia publică şi s-a motivat că totul este foarte ieftin. “Totul este foarte ieftin, având în vedere că nu depăşim plafonul de 15.000 de euro. Costurile totale vor ajunge undeva la 25.000 de euro pentru o muncă de două luni de zile”, a recunoscut primarul. În contradicţie cu acesta, specialiştii au semnalat, încă de la acea vreme că, în realitate, costul pentru un astfel de audit într-o primărie este, potrivit specialiştilor, de aproximativ 100.000 de euro, însă pentru că unul dintre directorii companiei pe zona Europei îşi are rădăcinile din Maramureş şi era amic cu primarul, suma solicitată a fost de 25.000 de euro, după cum a recunoscut chiar Cherecheş.

Auditul, ca doctoratul lui Ponta

Auditul a început în 17 octombrie 2011 şi s-a finalizat cu un raport de 368 de pagini, “strict confidenţial”, dar care a fost făcut public. Nu a trecut multă vreme şi acest audit a fost catalogat ca fiind un “tun financiar”. Mai mult, la începutul anului 2013, aceeaşi firmă a făcut un audit aproape identic într-un alt oraş al ţării, însă pentru o altă sumă. Situaţia s-a înregistrat la Galaţi, iar asemănarea flagrantă a fost sesizată de preşedintele PDL, Doru Resmeriţă. “Analizând datele auditului de la Baia Mare şi rezultatele de la Galaţi, nu înţeleg preţul foarte mare pe care l-au plătit gălăţenii pentru un act care este în esenţă acelaşi, fiind schimbate doar datele privitoare la Primăria Galaţi”, a declarat preşedintele PDL, presei gălăţene. Acesta a comparat raportul auditului cu lucrarea de doctorat a lui Ponta.

DNA a demarat anchetă

În 18 iunie 2013, procurorii au descins în Primăria Baia Mare, iar apoi a început urmărirea penală pe numele primarului Cherecheş. Într-un comunicat de presă al DNA se arată că din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că: “În cursul anilor 2011 – 2013, învinuitul Cherecheş Cătălin, primar al municipiului Baia Mare, a pretins şi primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite de la reprezentanţii a cinci societăţi comerciale, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a favoriza aceste societăţi comerciale în procedurile de achiziţie publică organizate de Primăria municipiului Baia Mare, atât cu ocazia atribuirii contractelor cât şi pe parcursul derulării acestora.” Acestea nu sunt singurele fapte săvârşit de Cherecheş şi asupra cărora planează suspiciuni. Procurorii DNA îl cercetează atât pentru luare de mită în formă continuată, cât şi pentru trafic de influenţă în formă continuată şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte.
DNA ne-a mai pus la dispoziţie şi alte informaţii, însă acestea vor face obiectul unui alt articol de presă.

Lăsaţi un răspuns