33% dintre cadrele medicale se plang de managementul defectuos al unitatii sanitare
Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei este in suferinta, sustine un grup de medici. Acestia se plang de managementul defectuos si pentru a imbunatati situatia s-au adresat administratiei locale.
Despre unitatea sanitara din Sighetu Marmatiei unii spun ca este un spital de elita pentru Maramuresul voievodal, care deserveste populatia din zona, dar si pacienti din Ucraina. Ani la rand, spitalul s-a confruntat cu datorii si probleme financiare, care au creat nemultumiri in randul angajatilor. A existat si o perioada in care s-a vorbit despre investitii, modernizare si dotari pentru aceasta unitate sanitara dar si despre medici care si-au inceput activitatea la Sighet, iar apoi s-au transferat la alte spitale. Daca o parte dintre aceste probleme par sa-si fi gasit rezolvare, spitalul din Sighet se confrunta cu o situatia care asteapta inca solutii. Unii o vad ca pe o boala cronica, iar altii vorbesc despre orgolii si influente de natura politica. Cert este ca exista tensiuni, iar pentru imbunatatirea situatiei, un grup de cadre medicale si-au luat inima-n dinti si au cerut sprijin primarului si consilierilor locali, pe considerentul ca unitatea sanitara se afla in administrarea autoritatilor locale. Astfel, mai multi medici au intocmit o scrisoare pe care, prin intermediul unui consilier local au trimis-o primarului.
Medicii acuza degradarea calitatii actului medical
„Ne exprimam ingrijorarea fata de degradarea, in ultimii ani, a calitatii actului medical la nivelul Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei”, arata medicii in scrisoarea transmisa primarului. Acestia au subliniat ca situatia se datoreaza, in mare masura, „lipsei de preocupare si incompetenta a directorului medical in rezolvarea problemelor cu care ne confruntam in straduinta de a oferi servicii medicale de calitate”. „Facem apel la autoritatea dumneavoastra pentru a intreprinde masurile necesare optimizarii activitatii medicale care este in principal in folosul comunitatii pe care Spitalul Municipal o deserveste si nu in ultimul rand al cadrelor medicale care presteaza in spitalul nostru. Precizam ca actul medical in sine nu are nicio legatura cu vreo doctorina politica”, au aratat medicii in scrisoarea lor.
Scrisoarea este semnata de 21 de cadre medicale si a fost trimisa primarului inca de anul trecut. Acum, semnatarii documentului, au suspiciuni in ceea ce priveste modul de solutionare al problemelor invocate, motivand ca reprezentantul administratiei locale nu a raspuns scrisorii, dar nici nu a luat vreo masura.
Reprezentativitatea medicilor pusa in balanta cu numarul votantilor la referendum
Cu toate ca figureaza pe lista celor care nu sunt multumiti de managementul unitatii sanitare, unii medici refuza sa vorbeasca despre situatia din interiorul spitalului. Printre semnatarii documentului se afla si Vasile Bodnar, fost director al unitatii sanitare, dar si al Directiei de Sanatate Publica. „Am fost director si nu e bine sa vorbesc eu despre problemele din unitatea sanitara”, spune Bodnar.
Gheorghe Stef, sef al sectiei de boli interne din cadrul spitalului, spune ca nu vrea sa-si vorbeasca de rau colegii insa are cateva comentarii de facut. „Avem in functia de manager un jurist, ceea ce nu este ilegal, doar ca, in astfel de conditii, ar fi bine ca din echipa de conducere sa faca parte o persoana din sistem, care sa se poata impune. Asta ar usura munca noastra si legatura cu echipa de conducere”, a declarat Stef.
Stef recunoaste ca, din anumite puncte de vedere, lucrurile au scaptat de sub control. „Noi am facut acea scrisoare pe care am trimis-o primarului, dar nu am primit niciun raspuns. Nu este bine pentru ca actul este semnat de 31 de medici, adica 33% din personalul medical. Daca USL doreste sa schimbe Constitutia Romaniei si sa modifice reprezentativitatea la 30% in caz de referendum, eu consider ca 33% din personalul medical ar trebui sa reprezinte ceva”, a spus Stef.
Vinovatii sunt cautati in mediul politic
Nemultumirile sunt indreptate inspre Ovidiu Godja, medic primar, care detine functia de director medical al spitalului. Acesta nefiind strain de mediul politic. Ovidiu este fiul fostului primar al orasului, Eugenia Godja, care in prezent este consilier judetean. Functia pe care o ocupa directorul medical a fost negociata politic intre partidele care formeaza Uniunea Social-Liberala, revenind PSD. „Nu e cel mai potrivit pentru aceasta functie”, recunoaste dr. Stef. „Sunt destule probleme in aceasta unitate sanitara, iar rezolvarea lor nu tine neaparat de bani, ci si de atitudine, de organizare”, a adaugat dr. Stef.
Comisia evalueaza situatia
Ovidiu Nemes, primarul orasului, sustine ca a primit scrisoarea medicilor, insa raspunsul nu a fost formulat inca din motive obiective. „La nivelul administratiei exista o comisie de servicii, sanatate si educatie, care a primit sarcina de a face o evaluare a situatiei. Dupa aceasta evaluare se va transmite un punct de vedere”, a declarat Nemes. Cu alte cuvinte responsabilitatea a fost transferata Consiliului Local, iar dupa ce comisia va avea datele evaluarii, se va putea raspunde scrisorii.
Mai mult, Nemes spune ca, la scurt timp dupa ce a primit scrisoare a discutat cu managerul unitatii sanitare, fiind informat despre nemultumirile cadrelor medicale.
Functia nu se lasa mostenire
Eugenia Godja, fost primar al municipiului Sighetu Marmatiei, se arata deranjata de faptul ca fiul sau a ajuns „in bataia pustii” grupului de medici. „Toata lumea stie ca exista posturi care sunt negociate politic. Fiul meu are facultate, este medic primar, respecta ceea ce scrie in fisa postului, deci nu stiu care ar fi motivul pentru care nu ar putea ocupa functia. Nu cred ca cei care ravnesc la postul lui sunt mai bine pregatiti decat el. Nici nu am stiut pana acum ca functiile se lasa mostenire. In ceea ce priveste calitatea actului medical, eu nu sunt medic, dar oricine stie ca la acest lucru contribuie fiecare angajat, inclusiv asistentii medicali”, a declarat Eugenia Godja.