UNPR Maramureș se află în febra pregătirii alegerilor locale din 5 iunie 2016, motiv pentru care au loc întâlniri politice în teritoriu, între liderii județeni ai partidului și președinții organizațiilor locale.
Intr-un comunicat de presa al partidului se arata ca președintele UNPR Maramureș, Nuţu Fonta s-a deplasat, zilele trecute, atât în zona Lăpuș, cât și în localități din Maramureșul istoric, pentru a discuta cu organizațiile locale și a-și lansa candidații pentru primărie.
”Avem, în prezent, 32 de candidați la primărie și 65 de liste de consilieri locali, care sunt pregătite pentru a fi depuse la Biroul Electoral, imediat ce se va da startul înscrierilor, în prima jumătate a lunii aprilie 2016. Personal, mi-aș dori ca, până la sfârșitul lunii aprilie, când se termină înscrierile pentru alegerile locale, să avem 65 de candidați care să intre în cursa pentru primăriile din Maramureș. Este posibil să nu avem candidați pentru funcția de primar chiar în fiecare localitate, însă cu siguranță numărul acestora va mai crește. Există unele orașe și comunități în care mai analizăm varianta de a merge singuri sau într-o alianță cu o altă formațiune politică la aceste alegeri locale. La final am convingerea că vom scoate un scor bun, de care să fim mulțumiți”, a declarat președintele UNPR Maramureș, Nuțu Fonta.
Întâlnirile și discuțiile în teritoriu vor continua săptămâna viitoare, deoarece sâmbătă, 26 martie, UNPR își alege președintele la nivel național după demisia liderului Gabriel Oprea.
Președintele UNPR Maramureș se va deplasa la Conferința Națională de Alegeri în București, unde este doar un candidat înscris în cursă în acest moment, în persoana deputatului Valeriu Steriu.