Deputatul ALDE Cornelia Negruţ i-a solicitat oficial ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, să se implice în demersurile privind respectarea normelor de mediu din fostele perimetre miniere din judeţul Maramureş.
„Judeţul Maramureş se străduieşte din răsputeri să rezolve problemele apărute în comunităţile unde au existat fostele exploatări miniere, deoarece nu se găsesc încă soluţii viabile în ceea ce priveşte deşeurile de zinc şi plumb. Pe acest subiect au avut loc mai multe întâlniri ale factorilor decizionali din judeţ, împreună cu cele două societăţi care se ocupă de administrarea fostelor mine, Remin şi Romplumb, însă nu s-a găsit o idee viabilă referitoare la extragerea metalelor din deşeuri. Au existat mai mulţi ofertanţi care se ocupă de astfel de proceduri, însă condiţionalitatea materializării unui asemenea demers este legată de asumarea obligaţiilor de mediu care revin Remin şi Romplumb”, a subliniat parlamentarul maramureșean într-o interpelare transmisă conducerii MMAP.
În finalul documentului, Cornelia Negruț a solicitat intervenția ministrului Pașca, precum și răspunsuri la următoarele întrebări:
„1. Care este în prezent patrimoniul administrat de cele două societăţi, Remin şi Romplumb?;
2. Care sunt obligaţiile de protecţie a mediului a celor două firme?;
3. În ce mod s-au respectat termenele asumate de administratorii fostelor mine din judeţul Maramureş privind ecologizarea şi normele necesare în vederea asigurării sănătăţii populaţiei din zonele respective?;
4. Care este în prezent soluţia privind recuperarea metalelor din deşeurile de zinc şi plumb existente în Maramureş şi cum estimaţi rezolvarea situaţiei?”
„Oamenii din zonele în care au existat perimetre miniere mi s-au plâns că suferă în continuare din punctul de vedere al stării de sănătate. Minele nu mai sunt, dar efectele lor nu au dispărut. Consider că reprezentanții Ministerului Mediului trebuie să se implice în rezolvarea problemelor expuse, deoarece nu este firesc ca mii de oameni nevinovați să sufere pentru că statul nu este în stare să ia măsurile ce se impun pentru ecologizarea și protecția fostelor zone miniere din Maramureș”, a conchis deputatul ALDE.
Biroul de Presă al deputatului ALDE Maramureş
Totusi doamna deputat de ce nu interpelati ANRM si sa aflati de cand zona flotatiei vechi inchisa de fapt in 2004 din Baia Mare mai exista perimetru minier. De cand apartin zonela invecinate unei asa zise proprietati unor activitati interzise in Europa.Extragerea cu cianuri a metslelor nobile din steril sau iazuribde decantare.