Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Maşină „tapiţată” cu ţigări

 

În 26 martie, poliţiştii de frontieră de la Sectorul P.F. Valea Vişeului – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

 

La orele amiezii, un echipaj al poliţiei de frontieră a oprit pentru control pe DN 18, în localitatea Petrova, jud. Maramureş, un autoturism marca Volkswagen, condus de către cetăţeanul român, Gheorghe N., în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş.

 

După verificarea documentelor poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control asupra maşinii ocazie cu care au fost observate mai multe pachete cu ţigări în capitonajul din părţile laterale spate ale autoturismului, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii şoferului împreună cu maşina la sediul poliţiei de frontieră în vederea efectuării unui control amănunţit.

 

În urma acestuia, a fost descoperită, în capitonajul din părţile laterale spate, în tapiţeria spătarului banchetei din spate, în uşile laterale şi în uşa portbagajului, cantitatea de 1.870 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 17.000 lei.

tigari-in-masina

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Totodată, autoturismul folosit la transportul ţigărilor, în valoare de 6.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

Lăsaţi un răspuns